OSCE va monitoriza alegerile parlamentare din R. Moldova

(DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)

Observatorii internaţionali care vor monitoriza alegerile parlamentare din 30 noiembrie şi-au început misiunea în Moldova. Scrutinul va fi urmărit de către 11 experţi electorali din zece state membre ale OSCE, în frunte cu ambasadorul Jan Petersen.

Potrivit Publika.TV, alegerile vor fi monitorizate de către 222 de observatori ai Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE.

Experţii şi observatorii vor urmări cum va fi implementată legislaţia electorală, precum şi modul de soluţionare a disputelor.

"Vom analiza toate aspectele procesului electoral: înregistrarea candidaţilor, situaţia juridică, finanţarea campaniei. De asemenea, vom analiza condiţiile în care se desfăşoară campania electorală, activitatea administraţiei electorale, a mass-media, ziua scrutinului propriu-zis. Vom observa cum va funcţiona registrul electronic al alegătorului, precum şi posibilele manipulări din ziua scrutinului", a declarat Jan Petersen, şeful misiunii OSCE în Moldova.

Concluziile vor fi incluse într-un raport, care va fi făcut public după alegeri. Experţii OSCE monitorizează pentru a 11-a oară scrutinele din Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe