Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 3 (1)

Capitolul 3
Capitolul 3 (Luis Novaes / Epoch Times)

Ascensiunea de pe poziţia de şef de secţie: un afemeiat calculat care foloseşte înşelăciunea, minciuna, lauda şi promisiunile false pentru a urca pe scara ierarhică (1956–1985)

1. Originea poreclei: “Kericon”cu rezonanţă vestică a lui Jiang

În 1956, Jiang Zemin împlinea 30 de ani. La începutul anului, el terminase instruirea la fabrica de automobile a lui Stalin din Moscova şi întorcându-se la Changchun, în nord-estul Chinei, se pregătea de construcţia Complexului pentru Automobile numărul 1 de aici, uzina fiind programată să intre în funcţiune oficial din vara aceea. Jiang a început ca şef de departament la secţia electrică a fabricii. Imediat după producerea primului camion, Jiang a fost promovat ca director adjunct al diviziei. Superiorii săi ierarhici erau un tehnician sovietic şi directorul Cheng Yunqu. Deşi Chen era expert, era lipsit de credibilitatea ce venea odată cu statutul de membru PCC, aşa că Jiang, membru cu drepturi depline al partidului, a devenit secretar al ramurii Partidului din acea divizie.

Mulţumită apartenenţei la PCC, pe parcursul carierei sale, Jiang Zemin a primit multe beneficii. Încă de la venirea PCC la putere în China, membrii partidului în chestiunile de alegeri personale, s-au bucurat mereu de consideraţie şi au fost plasaţi pe poziţii importante. Pe de altă parte, cei care nu erau membri, fie că erau muncitori cu gulere albe sau albastre, se loveau de neîncredere. Lui Jiang îi lipsea acel trecut de „implicare revoluţionară” în activităţile PCC, fiind în schimb un trădător ce şi-a făcut educaţia la falsa Universitate Centrală ridicată de japonezi şi un om ce a lucrat pe vremuri pentru KMT (înainte ca PCC să stăpânească Shanghaiul). În condiţii normale, toţi cei cu profilul lui Jiang se puteau aşteptau să fie ţinta „reformei” sau, în cel mai bun caz, să acceadă doar la slujbe temporare. Aşadar, Jiang s-a folosit de statutul unchiului său de martir PCC pentru a-şi asigura numele glorios de „fiu adoptat al unui martir„ născocind o poveste de adopţie. După aceasta, Jiang a devenit un cadru de nădejde, în care PCC putea avea încredere. Aşadar, Jiang era o găselniţă rară pentru partid: pe lângă faptul că era membru de partid, avea şi aptitudini tehnice destul de bune.

În fabrică, Jiang s-a cunoscut cu „concetăţeanul” Shen Yongyan - un bărbat care, la fel ca şi Jiang, provenea din zona Jiangsu, provincia Zhejiang. Cei doi s-au împrietenit şi petreceau timpul liber împreună, întâlnindu-se seara şi discutând. Deseori jucau ping-pong în timpul pauzelor de muncă. Se zice că Jiang după ce pierdea, eveniment ce se petrecea destul de des se pare, bolborosea câteva cuvinte în rusă şi lua loc deoparte.

În ceea ce priveşte aptitudinile tehnice ale lui Jiang, colegii săi ştiau că nu era bun în meseria sa. Cu toate acestea, Jiang era totuşi bun la ceva: la vorbă. Talentul său era concentrat în vorbele sale. Relaţia lui cu expertul sovietic din uzină era în mare parte colegială, dar urca la alte cote atunci când se cântau cântece populare ruseşti. Punctul forte a lui Jiang nu era rezolvarea problemelor tehnice, ci însoţirea delegaţiilor care vizitau uzina. Aşadar, colegii i-au dat o poreclă cu rezonanţă străină: „Kericon” - un nume sugestiv, specific vremii. Kericon era un personaj dintr-un roman rusesc, care făcea afirmaţii false, exagerate şi lipsite de conţinut; o persoană ahtiată a face lucruri pentru avantaje proprii şi care atunci când venea vorba să-şi asume vreo lucrare reală, îşi demonstra incompetenţa. Porecla Kericon nu numai că se potrivea caracterului lui Jiang, dar se potrivea şi standardelor folosite de PCC pentru promovarea oamenilor.

PCC a venit cu o serie de fraze şi concepte „filozofice” destul de ridicole de-a lungul anilor, cum ar fi, "Construirea Raiului Comunist pe Pământ", "Teoria celor Patru Modernizări" şi "Teoria celor trei Reprezentări", printre altele. Chiar şi acum, încearcă în zadar să convingă poporul chinez că trăieşte într-o presupusă „Societate Armonioasă”. Dar PCC nu este angajat în producerea nici unui bun în cantităţi îndestulătoare, iar când se confruntă cu crize, unica sa soluţie este uciderea oamenilor. Apoi, după ce criza trece, continuă să existe prin propagandă şi decepţie. Din acest motiv, cadrele care sunt adepte ale exagerărilor şi minciunilor sunt considerate indispensabile. În timpul „Marelui Salt Înainte” al lui Mao (1958-1962), exagerările şi minciunile au atins apogeul; o privire rapidă pe ştirile oficiale din acea perioadă ne poate da o imagine a lucrurilor.

Unul dintre cazuri merită menţionat. Pe 5 iunie 1958, ziarele au relatat iniţial că recolta de grâu în satul Suiping, provincia Henan, a fost de 1.052 kilograme per mu [1]. Până în 18 septembrie 1958 ziarul Cotidianul Poporului scria că recolta de orez în satul Huanjiang, provincia Guangxi era de 65.217 kilograme per mu. În luna iulie a acelui an, buletinul informativ de la Ministerul Agriculturii susţinea că producţia de cereale din vara aceea crescuse cu 69% faţă de anul precedent, totalul Chinei depăşind chiar recolta SUA cu 2 miliarde de kilograme. „Un mare salt înainte” s-a pretins că are de asemenea loc şi în industria automobilistică. În jumătate de an, presa controlată de PCC a afirmat că s-au proiectat şi construit peste 200 de tipuri de automobile. În plus, PCC susţinea că a folosit la fabricarea lor tehnologii avansate precum motoare în V, servodirecţie şi transmisie automată. Spunea că industria auto din China avansa rapid surclasând alte ţări.

Chipurile, unul dintre cele mai avansate automobile a fost conceput de Jiang Zemin şi colegii săi. Noul automobil folosea o pompă de aer din lemn şi corp din bambus. Jiang Zemin s-a specializat în inginerie, aşa că ştia desigur că “invenţiile” grupului său nu erau de prea mare folos în practică, totuşi ele erau descrise în cuvinte grandioase pentru a impresiona oamenii. Jiang a realizat, că odată ce se afla în miezul lucrurilor, dovedea că este în pas cu Partidul şi doar procedând în felul acesta va continua ascensiunea ierarhică. După ce a înţeles asta, găsea mereu motive pentru îndeplinirea sarcinilor desemnate de PCC pentru subordonaţii săi, oricât de absurde păreau.

În timpul Marelui Salt Înainte, perioadă în care nu se putea realiza nimic fără minciuni, Complexul de Automobile nr. 1 din Changchun a trecut prin reorganizare, divizia electrică fiind astfel împărţită şi transformată într-o ramură independentă. Ulterior Jiang Zemin, care se tot licita prin scrisori adresate Partidului, a fost avansat într-adevăr în rang şi a fost numit şef al filialei.

2. O vreme în care lumea murea de foame

“Marele Salt Înainte” a adus probleme economice şi o foamete de proporţii dezastruoase. Deoarece fermierii au fost organizaţi cu forţa în “Comune populare” pentru topirea oţelului, n-a mai rămas nimeni care să cultive pământul sau să recolteze grânele. Cerealele strânse de fiecare familie au fost luate în posesie de către stat şi stocate în cantinele populare, unde ar fi trebuit să mănânce toată lumea. Totuşi unii oameni au rămas fără mâncare şi moartea prin inaniţie a început să-şi facă apariţia în zonele rurale. În scurt timp, foametea s-a răspândit în toată ţara, inclusiv la oraşe. Experţii estimează că între 1959 şi 1961 au murit de foame între 20 şi 50 de milioane de persoane. În unele zone unde foametea a atins o severitate extremă, unii oameni au mâncat copiii altora. În zona Xinyang din provincia Henan şi în ţinutul Renshou din provincia Sichuan, precum şi în alte zone, gospodării şi sate întregi au murit de foame. În unele zone, 9 din 10 case s-au golit complet.

China de nord-est se bucură de privilegii naturale având pământ mult şi oameni puţini. Aşadar, condiţiile au fost oarecum mai bune în această perioadă de trei ani. Dar chiar şi aşa, muncitorii de la Fabrica de Automobile nu aveau suficient de mâncare. Chiar şi muncitorii care lucrau din greu aveau o raţie de mâncare de 15 kilograme de cereale pe lună, raţie ce trebuia cumpărată pe propriile cartele. Lui Jiang Zemin şederea în nord-estul Chinei a început să-i displacă tot mai mult.

În 1956, imediat după ce Jiang s-a întors din Uniunea Sovietică împreună cu soţia sa, Wang Yeping şi cu fii lor, s-au mutat din Shanghai în Changchun. În casă nu intra doar salariul lui Jiang. Soţia sa avea de asemenea un salariu bun. Familiei lui Jiang i-a fost încredinţat un apartament cu trei dormitoare la etajul patru. Apartamentul era dotat cu încălzire centrală în stil sovietic, aragaz, baie privată, şi geamuri termopan care erau preferate în condiţiile aspre din nord-estul Chinei. Asemenea condiţii de trai ar fi stârnit invidia printre chinezi. Deşi în acele vremuri preţurile erau foarte mici, majoritatea oamenilor abia visau să-şi umple stomacurile cu mămăligă aburindă. Dar chiar şi în acei ani grei de foamete, Jiang Zemin se aştepta să mănânce pui în fiecare zi.

Condiţiile de viaţă din Changchun nu erau agreate de soţia lui Jiang, care era obişnuită cu viaţa din regiunea din sudul râului Yangtze. În Changchun putea purta fuste doar câteva zile pe an, cea mai mare parte a timpului fiind nevoită să poarte jachete groase, căptuşite cu bumbac şi de asemenea, pantaloni căptuşiţi. Fiind o persoană căreia îi făcea plăcere să se îmbrace frumos şi elegant, soţia era supărată pe Jiang Zemin şi îl învinovăţea că a mutat familia în acest loc friguros şi îngheţat.

Membru de seamă al PCC, Wang Daohan l-a trimis pe Jiang Zemin în stagiu în Uniunea Sovietică, dorind ca acesta să beneficieze de o promovare pe linie ierarhică. În schimb, Jiang a trebuit să părăsească Shanghaiul pentru a lucra în Changchun. Jiang a detestat faptul că a fost nevoit să părăsească prosperul Shanghai şi malurile râului Huangpu, ce-i aminteau de zilele fericite din tinereţea sa. Dar privind lucrurile dintr-o perspectivă mai amplă, Jiang a realizat că prin mutarea în Changchun va avea parte de răsplată şi promovare.

Soţia lui Jiang, Wang Yeping a crescut în Shanghai. Ea este nepoata lui Wang Zhelan, soţia lui Jiang Shangqing – unchiul martir al lui Jiang Zemin. Absolvise Institutul de limbi străine din Shanghai şi era cu doi ani mai tânără decât Jiang Zemin. După ce “fustangiul” Jiang s-a transferat de la Universitatea Centrală din Nanjing la Universitatea Jiaotong din Shanghai, el a vizitat familia Wang de câteva ori. El şi Wang Yeping erau cumva interesaţi unul de celălalt, deşi nici unul nu se gândea prea mult la asta în momentul acela. În 1949, când era evident că PCC va pune curând mâna pe putere, lui Jiang i-a venit o idee şi a început să-I facă curte lui Wang Yeping.

Wang Zhelan avea oarecare resentimente vis-à-vis de familia lui Jiang Shijun (tatăl biologic al lui Jiang Zemin). Când soţul ei, Jiang Shangqing, a murit, PCC încă era numit “banda de comunişti”. În calitate de frate mai mare, Jiang Shijun, tatăl lui Jiang Zemin, l-a admonestat pe Jiang Shangqing cerându-i să părăsească Partidul Comunist, dar fără rezultat. Pentru a evita implicarea sa, bătrânul Jiang a încercat să nu aibe nici un fel de contact cu fratele lui. Atunci când Jiang Shangqing a murit, Jiang Shijun a crezut că este vina fratelui său mai mic, şi, deşi era un tip ce se preta la cheltuieli extravagante, el nu a acordat familiei lui Wang Zhelan nici un ajutor financiar. Văduva de 28 de ani a dus o viaţă grea, crescând singură cele două fiice, una în vârstă de un an şi cealaltă de trei ani. Când cea de-a doua fiică a sa, Jiang Zehui, a fost intervievată de Robert Kuhn, ea a spus “Familia noastră avea foarte puţin de mâncare, iar câteodată nu avem nimic”[2].

După ce PCC a preluat puterea, situaţia s-a inversat. Jiang Shijun a plecat capul şi greutăţile au început să se mărească şi pentru copii lui, de asemenea. Pentru a-şi consolida statutul de „copil adoptiv al martirului”, denumire ce îi era de folos, Jiang Zemin a început să facă eforturi pentru a consolida relaţiile cu familia lui Wang Zhelan. Când Wang Zelan şi-a vizitat părinţii acasă în Shanghai şi a văzut că nepoata sa se întâlnea cu Jiang Zemin, n-a realizat ce planuri are acesta din urmă. A crezut că Jiang este diferit faţă de tatăl său lipsit de inimă şi neloial şi, ca atare, era mulţumită de relaţia lor. În luna decembrie a anului 1949, la nici măcar două luni de la instaurarea oficială a PCC, Jiang Zemin s-a căsătorit rapid cu Wang Yeping. Căsătoria inscripţionase odată şi pentru totdeauna pe fruntea lui Jiang titlul de „copil înfiat al martirului”.

Ulterior, mătuşa Wang Zhelan s-a angajat la o bancă din Shanghai. După ce s-a pensionat a fost îngrijită peste 20 de ani de fiica cea mare - Jiang Zeling. La aproximativ o lună după ce Jiang Zemin a devenit primarul Shanghaiului, ea a murit în oraşul Yangzhou la venerabila vârstă de 74 de ani.

3. Soţia lui Zemin „Bufniţa” are o aventură

După căsătorie, o perioadă de timp, relaţiile soţilor Zeming nu au fost rele. Wang Yeping a dat naştere la doi băieţi: Jiang Mianheng, în 1952, şi Jiang Miankang, în 1954.

Dar vremurile bune aveau să dispărea curând. Când Jiang Zemin a plecat în Uniunea sovietică în 1955, Wang Yeping a rămas în Shanghai pentru a creşte singură cei doi copii. În Uniunea Sovietică erau mai multe femei decât bărbaţi. Situaţia din filmul „Nopţile Moscovei” în care doi bărbaţi concurau pentru mâna unei femei, se schimbase de atunci. Plin de dorinţe, Jiang a început să calce strâmb la Fabrica de automobile din Moscova, în ciuda faptului că era un bărbat căsătorit. Atunci când s-a întors în China, el n-a mai considerat-o atrăgătoare pe Wang Yeping. Deşi Jiang nu a spus nimic, soţia să o simţea.

După ce s-a întors din Uniunea Sovietică, Jiang Zemin fredona într-una cântecul Volga e acoperită de zăpadă şi gheaţă. Trei căruţe merg pe suprafaţa gheţii. Cineva cântă un cântec trist şi cântăreţul conduce căruţa”. În adâncul lui, lui Jiang îi lipsea frumoasa spioană Klava. Ori de câte ori auzea cântecul în zilele reci de iarnă, amărăciunea soţiei devenea din ce în ce mai mare. Ea a manifestat încă de la început reticenţă în a se muta cu copii în Changchun. Fiind obişnuită să trăiască în oraşele din sud, îi venea greu să se adapteze frigului sever din nord-estul Chinei. În plus, Jiang Zemin dădea pe acasă rareori; după ce termina serviciul, deseori mergea la dansuri cu experţii sovietici. Wang Yeping era lăsată acasă să aibă grijă de copii singură, lucru pentru care deseori avea resentimente.

Dacă există cineva care poate simţi că un bărbat s-a schimbat, de obicei aceea este soţia. Wang Yeping simţea că inima lui Zemin părea uitată undeva în Uniunea Sovietică. Deseori l-a întrebat pe Jiang, ca şi cum ar face conversaţie, ce făcea în timpul liber în Uniunea Sovietică. El murmura de obicei ceva evaziv şi nu divulga nimic. Asta o făcea pe Wang chiar mai suspicioasă.

În zilele noastre, mulţi oameni găsesc înfăţişarea doamnei Wang ca fiind ştearsă şi chiar s-au auzit voci sarcastice ce spuneau că Jiang ţine acasă o bufniţă ca animal de companie. Dar conform spuselor muncitorilor de la Complexul Automotive din Changchun, Wang Yeping era una din cele ”trei frumuseţi” de acolo, fiind remarcabil de drăguţă. Avea cam treizeci de ani şi arăta tot tânără. Fiind din Shanghai, frumuseţea lui Wang era completată de un stil vestimentar urban sofisticat.

În colegiu, specializarea lui Wang Yeping fuseseră limbile străine. Nu exista vreun post adecvat pentru ea la uzina de automobile. Dar deoarece Jing era un cadru de partid, fabrica i-a conferit soţiei sale un tratament special, făcând-o secretară. La început, Uzina de Automobile din Changchun avea două ramuri. Jiang Zemin era şef al primei ramuri, iar Wang Yeping lucra la cea de-a doua. Bineînţeles, nu putea discuta cu alţii suspiciunile ei vis-a-vis de Jiang Zemin. Dar o singură dată nu s-a putut abţine şi şi-a descărcat sufletul faţă de directorul ramurii secunde a uzinei. Fiind consolată călduros de el, Wang s-a gândit la o metodă prin care să-şi vindece rănile emoţionale: o relaţie cu directorul.

Dar veştile rele călătoresc cu rapiditate. În acele vremuri, legăturile extraconjugale nu erau tratate cu lejeritate. Unii oameni luau atât de în serios aceste lucruri, încât ajungeau la sinucidere. Dar când relaţia lui Wang a fost dezvăluită, ea a continuat să se comporte normal. Pe atunci, principalele bârfe şi zvonuri din fabrică erau despre adulterul ei. În public, Jiang se prefăcea că nu ştie nimic, dar în intimitatea casei se certau aprig.

Jiang a apelat la Wang Daohan, prim-ministru adjunct al Ministerului Industriei, cerând să fie transferat într-o altă locaţie. Cel mai convingător argument al lui a fost: „Acum toată lumea ştie că nevastă-mea are o aventură, cum mai pot conduce treburile pe acolo?”. Whang Daohan a fost înţelegător cu dificultatea în care se afla „fiul adoptat” al lui Jiang Shangqing, el fiind odată promovat de unchi. Aşa că, în 1962, cu ajutorul lui Wang Daohan, Jiang Zemin a fost desemnat director adjunct la Institutul de Cercetare şi Aparatură Electrică din Shanghai, care era în subordinea Primului Minister al Industriei de Maşini. Şi Wang Yeping s-a întors la Shanghai, lucru după care tânjea. I s-a dat un loc de muncă la acelaşi institut la care muncea soţul ei. Nu ştia nimic despre tehnologie, dar i s-a adăugat în CV titlul de ”personal tehnic” pentru a putea lucra la institut. Văzând că ministrul adjunct l-a ajutat personal pe Jiang, toţi subordonaţii erau foarte atenţi cu el, încredinţându-i un apartament spaţios cu două dormitoare în noul cartier Caoyang, construit în 1960. Din această experienţă, Jiang Zemin a realizat şi mai mult puterea autorităţii politice. Din acel moment, el a acordat atenţie deosebită curtării lui Wang Daohan, numindu-l chiar „mentorul” său.

În 1965, Primul Minister al Industriei de Maşini a organizat o delegaţie care a participat la o conferinţă tehnică în Japonia şi Jiang Zemin a fost selectat ca membru al grupului. Înainte de a ajunge în Japonia, delegaţia a făcut o escală la Hong Kong pentru o vizită. După ce s-au întors, Wang Daohan a sugerat superiorilor ca Jiang să fie avansat director şi secretar adjunct de partid la nou-întemeiatul Institut de Inginerie Termodinamică din Wuhan. Cariera lui Jiang avansa fără impedimente datorită atenţiei personale a lui Wang Daohan. Jiang nu numai că era mulţumit că unchiul său, Jiang Shangqing, fusese un oficial PCC, dar şi pentru faptul că acesta murise devreme. Altminteri, dată fiind relaţia dintre unchiul şi tatăl său, Shangqing ar fi retezat probabil toate legăturile cu familia sa. Şi chiar dacă el ar fi făcut alte alegeri, nimeni nu l-ar fi ajutat pe Jiang Zemin deoarece acesta era până la urmă un ”fiu de trădător”.

va urma...


[1] Un mu = 1 / 6 acru.

[2] Robert Lawrence Kuhn, "Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin" (New York: Crown, 2004), 32

Înapoi la Cuprins

alte articole din secțiunea Opinii