Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 16 (1)

Ucigaşul nemilos, care discreditează neîntemeiat şi fără ezitare Falun Gong (a doua jumătate a anului 2000).

Înainte de a începe reprimarea Falun Gong, Jiang Zemin a planificat totul foarte atent. Era conştient de faptul că păşeşte pe un drum pe care nu există cale de întoarcere şi asta îi amplifica teama şi frenezia.

1. "Distrugeţi-le reputaţia, ruinaţi-i financiar şi exterminaţi-i fizic"

La începutul suprimării, Jiang Zemin a purtat discuţii secrete cu Luo Gan privind "problema Falun Gong". El i-a dat lui Luo patru indicaţii principale:

1. "Trataţi-i fără milă, în special pe cei care depun plângeri [către guvern] sau distribuie materiale Falun Gong. Odată ce vor fi arestaţi, omorâţi-i în bătaie. Apoi incineraţi-i muşamalizând cazurile".

2. "Folosiţi orice mijloace pentru soluţionarea problemei Falun Gong, nimic să nu va împiedice, nici măcar legea. În cazul în care mor, nimeni nu va fi responsabil. Refuz să cred că nu vom reuşi să isprăvim cu Falun Gong”.

3. "Distrugeţi-le reputaţia, ruinaţi-i financiar şi exterminaţi-i fizic"

4. "Să nu fie emis nici un document oficial, folosiţi doar faxuri criptate fără semnătură sau transmiteţi informaţia verbal, folosind cuvântul cheie "Memorandumul central al Partidului"!"

La sfârşitul lui 1999, potrivit ordinelor lui Jiang, Luo Gan a reţinut patru foşti membri ai Asociaţiei Falun Dafa, condamnându-i la închisoare pe termen lung. În 2000, Luo a călătorit prin toată China pentru a transmite verbal ordinele secrete ale lui Jiang. Înainte de a se întoarce la Beijing, Luo Gan a vizitat mai multe locuri.

În mai 2000, Comitetul pentru Investigarea Persecuţiilor Religioase în China şi mişcarea China Liberă, cu sediul în America, au publicat un document secret al PCC, care acorda poliţiei împuternicirea de a aresta practicanţi Falun Gong fără mandat de arest. Documentul oferit de Departamentul Securităţii Publice, din provincia Jilin şi Curtea Supremă a Poporului, a declarat: "Trebuie să intensificăm reprimarea Falun Gong. Când practicanţii Falun Gong vor fi găsiţi, îi puteţi aresta mai întâi, iar formalităţile pot fi îndeplinite mai târziu”.

Cu toate acestea, Jiang a citit nu o singură dată, în informările interne ale PCC, că tot mai mulţi practicanţii Falun Gong, inclusiv practicanţi din America de Nord, Europa, Australia şi Asia, se adună la Beijing pentru a cere Guvernului susţinerea Falun Gong. În octombrie 2000, peste zece mii de practicanţi Falun Gong au venit în Piaţa Tiananmen şi au ridicat banere pe care se putea citi "Adevăr, Compasiune, Toleranţă" sau "Falun Dafa este Măreaţa". Mii de adepţi au continuat să-şi facă liniştit exerciţiile în grupuri. Chiar dacă poliţia rezolva repede aceste probleme prin violenţă, arestări şi reţineri, ambii, Jiang Zemin şi Luo Gan, erau şocaţi de cele întâmplate.

Jiang deţinea o armată numeroasă, poliţia, o reţea de spionaj şi un sistem internaţional de propagandă. Cu toate acestea, se pare că era total neputincios în faţa adepţilor neînarmaţi ai Falun Gong. Din cauza dificultăţilor apărute devenea şi mai furios. A înţeles că membrii Biroului PCC care dezaprobă persecuţia, îl iau în derâdere.

Prins în capcana propriei campanii împotriva Falun Gong, lui Jiang Zemin a început să i se facă teribil de frică. Nu era o frică ce apare în urma unei agresiuni directe, ci un sentiment de rătăcire în întuneric, fără să ştie unde se află inamicul sau în ce direcţie trebuie să atace.

Venind la Beijing în 1989, Jiang a ascultat de sfaturile lui Zeng Qinghong, despre modul cum se poate profita de slăbiciunile altor oameni. Spre exemplu, ca să-l supui pe Liu Huaqing, ar fi eficient să-i arestezi şi să-i torturezi copiii. Cel mai bun mod de a-i impune lui Qiao Shi să-şi părăsească locul de muncă, este să închei un acord amical cu el şi să nu-l îndeplineşti. Bo Ybo speră să-l ajute pe fiul său să prospere păşind peste interesele altor oameni, astfel, cel mai eficient ar fi să-l foloseşti pe Bo în urmărirea altor persoane. Jiang ştia că poate controla alţi oamenii, profitând de slăbiciunea lor. În ceea ce priveşte subordonaţii lui Jiang, aceştia erau cel mai uşor de manipulat. Întrucât unii dintre ei iubeau banii, alţii femeile, iar alţii puterea, Jiang deţinea toate sforile de care putea trage, pentru a-i face loiali.

Însă Jiang nu a putut identifica punctul slab al practicanţilor Falun Gong. Înţelegerea lui în ceea ce priveşte o credinţă spirituală nu depăşea limitele gândirii PCC referitoare la lupta de clasă. El nu putea înţelege cum după ce au fost supuşi celor mai severe abuzuri ca omorul, tortura, minciuna, "spălarea creierului" şi controlul - măsuri care au fost însuşite de PCC de-a lungul mai multor ani – aderenţii Falun Gong nu se lăsau învinşi. El nu putea înţelege ce îşi doresc de fapt aceşti oameni. El nu ştia că, de fapt, acei oameni sunt foarte oneşti şi se conduc după principiul: "A nu răspunde urii cu ură". Deşi suprimarea acestui grup lua cote tot mai alarmante şi mii şi mii de practicanţi Falun Gong erau supuşi la tot felul de ameninţări, insulte, torturi şi arestări, ei nu au încercat să riposteze sau să recurgă la vreun fel de violenţă. Lui Jiang nu-i venea să creadă. De fapt, el a sperat că ei vor rezista prin violenţă. În acest fel, el ar fi putut trimite armata pentru a suprima "rebeliunea", aşa cum s-a procedat în timpul masacrului din Piaţa Tiananmen în 1989.

Practicanţii Falun Gong nu au răspuns înapoi niciodată, iar uneori, se părea că erau ajutaţi de o putere supremă. În octombrie 2000, un grup mare de practicanţi a mers în Piaţa Tiananmen pentru a depune plângere. Mai mult de zece din ei erau din oraşul Nanyang, provincia Henan. "Biroul 610" local i-a încătuşat şi i-a trimis la un centru de detenţie. Însă, intrând în celulă, toate cătuşele lor s-au desfăcut în mod spontan. Dacă ar fi căzut numai una sau două cătuşe, acest lucru ar fi putut fi calificat drept coincidenţă. Dar când peste zece cătuşe se desfac în acelaşi timp, asta trece dincolo de ceea ce raţiunea poate explica. Toţi gardienii şi deţinuţii au înmărmurit. Martori ai unui asemenea miracol, nimeni n-a mai îndrăznit să facă vreun rău practicanţilor. Ulterior, cineva a raportat despre cele întâmplate autorităţilor superioare. Aflând despre incident, Jiang a fost trecut de o transpiraţie rece şi n-a mai îndrăznit să se gândească vreodată la acest incident.

Deoarece campania de hărţuire era atât de lipsită de sens, celor din Biroul 610 le era foarte greu să îşi desfăşoare activitatea. Un fost poliţist din Biroul 610, care a emigrat în Australia în 2005, a descris ce a simţit el în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu: "În birou vorbeam mereu în şoaptă, cât se poate de încet, privind în jur. Aflându-ne în acea atmosferă pentru o perioadă lungă de timp, ne-am obişnuit să vorbim aşa, chiar şi în locuri publice, parcă ne-ar fi fost teamă să nu ne audă cineva sau că alţii vor afla despre ce vorbim. Eram atât de înfricoşaţi încât părea că ne-am pierdut minţile. " [1] "La întoarcerea acasă, ne pierdusem zâmbetul obişnuit, pe care îl înlocuisem cu priviri adânci şi tăcute. Chiar şi în cadrul sistemului poliţienesc, "Biroul 610" a devenit sinonim cu "murdăria". Ofiţerii de poliţie în discuţii particulare menţionau că "poliţiştii din Biroul 610 sunt nişte gunoaie. Ei nu fac niciodată ceea ce ar trebui să facă poliţia". [2]

Jiang făcea faţă problemelor doar prin intensificarea eforturilor de câştigare a poliţiştilor prin intermediul banilor şi a puterii. El a organizat tot mai multe Birouri 610, a ridicat statutul şi rangul poliţiştilor din Biroul 610 şi le-a promis subvenţii substanţiale. Spre exemplu, în octombrie 2000, prima diviziune a Biroului municipal de Securitate Publică din Tianjin a fost ridicată la nivel de "Departament pentru protecţia securităţii politice". Acest lucru a rezultat din fuziunea departamentului de protecţie a securităţii politice şi Biroul 610 şi astfel Biroul 610 a fost extins, pentru a se intensifica suprimarea Falun Gong.

Birourile 610, care sunt unităţi la nivel departamental, au mai multă autoritate decât oricare alte departamente de poliţie din sistem. Influenţa acestor birouri în secţiile de poliţie provinciale este atât de mare, încât pot să desfăşoare anchete şi să emită indicaţii către departamente de acelaşi nivel. Dar cel mai amuzant este faptul că foarte puţini poliţişti răspundeau la anunţurile de angajare în Biroul 610. De aceea, în cele din urmă, personalul era selectat şi numit în mod aleatoriu de către un computer.

Sistemul de suprimare al PCC funcţionează ca un mecanism bine organizat. Poliţiştii Biroului 610, care sunt instrumente ale persecuţiilor, de fapt – au fost primele victime ale acestora. Membrii birourilor, atât cei cu experienţă cât şi cei noi, trebuiau să studieze în fiecare zi motivele suprimării scrise de Jiang, precum şi multiple materiale de propagandă, ce defăimează Falun Gong. Ei sunt supuşi inconştient "spălării creierului".

Când ultima picătură de bunătate înnăscută a fost anihilată în oficialii care trebuiau să apere legea, latura vicioasă a lor s-a amplificat rapid. În acel moment, ordinele lui Jiang au putut fi pe deplin puse în aplicare. După ce ordinele erau îndeplinite, poliţiştii erau premiaţi şi promovaţi, precum animalele care ascultată dresorul pentru a-şi obţine recompensa.

Jiang a impus următoarea condiţie: cuantumul recompensei poliţiştilor Biroului 610 şi a gardienilor din lagărele de muncă forţată (cum ar fi bonusurile, promovările în funcţie şi premiile) să depindă de numărul de practicanţi forţaţi să-şi abandoneze credinţa. Prin urmare, sub presiunea ordinelor lui Jiang, presiunea politică a fost exercitată de către funcţionarii de la multe niveluri ale guvernului şi au fost oferite recompense personale, asta făcând ca poliţiştii şi gardienii să-şi piardă cu totul conştiinţa. Când "Poliţia Poporului" care poartă pe chipiuri emblema naţională, face tot ce-şi doreşte, tratând viaţa umană ca pe un nimic şi se consolează cu cuvintele: "este ordinul şefilor".... Cu regret, de fapt chiar poliţiştii, care acţionau cu ferocitate la începutul suprimării, au fost primele victime ale acesteia.

Din cauza acestui sistem, întreaga ţară a fost cuprinsă de un dezastru nemaiîntâlnit vreodată, unde "oamenii se transformau în animale, animalele îşi etalau viciile, iar acţiunile lor fioroase cauzau o enormă suferinţă oamenilor". Valorile de bază, cum ar fi conştiinţa, etica, justiţia, echitatea, etc., care păreau să revină treptat după "Revoluţia Culturală", au fost distruse complet în cadrul persecuţiei împotriva Falun Gong. Într-un anumit sens, devotamentul de nezdruncinat al practicanţilor Falun Gong faţă de învăţăturile despre "Adevăr, Compasiune şi Toleranţă”, a păstrat ultima părticică de valori, pe care poporul chinez le mai deţine.

Printre mijloacele violente aplicate de Jiang în persecuţii, cele mai grave au fost omorurile pe scară largă. Potrivit Centrului de Informare Falun Dafa din iulie 2005, numărul de decese confirmate, cauzate de persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong din China, a depăşit cifra de 2500. Un număr şi mai mare de decese neconfirmate au avut loc în lagărele de muncă, centrele de detenţie şi alte locuri similare.

Moartea lui Chen Tszysyu

Moartea lui Chen Tszysyu, mediatizată pe larg de presa occidentală, a constituit doar vârful aisbergului, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în toată China, în cadrul persecuţiei brutale împotriva Falun Gong.

Chen Tszysyu era pensionară şi trăia în oraşul Weifang, provincia Shandong. În viaţa sa, ea a trecut prin mai multe încercări severe. Căsătoria sa a durat doar paisprezece ani, deoarece atunci când avea treizeci şi şapte de ani, soţul ei a fost diagnosticat cu cancer la ficat în ultimul stadiu. La scurt timp după moartea lui, mama ei, care locuia împreună cu ei, a murit şi ea. Ea a rămas singură cu doi copii, de treisprezece şi respectiv unsprezece ani.

Un raport detaliat din 20 aprilie 2000 al publicaţiei The Wall Street Journal (WSJ) scria:

"În ziua precedentă morţii lui Chen Tszysyu, cei care au răpit-o i-au cerut din nou să renunţe la credinţa sa în Falun Gong. În stare de semiconştienţă, după lovituri repetate cu o bară de fier, femeia, în vârstă de 58 ani, a dat din cap negativ cu încăpăţânare. Poliţişti înfuriaţi i-au ordonat doamnei Chen să fugă cu picioarele goale prin zăpadă. După cum au descris colegii de cameră şi alţi prizonieri martori la incident, după două zile de tortură, picioarele îi erau acoperite de vânătăi, iar părul negru scurt era încâlcit în puroi şi sânge. Ea a ieşit afară, unde a vomitat şi a căzut lipsită de puteri. Nu şi-a mai recuperat cunoştinţa şi a murit pe 21 februarie".

A doua zi, fiica lui Chen, Zhang Syuelin, a văzut rămăşiţele mamei sale – o privelişte devastatoare. Corpul ei era acoperit cu o pânză, iar faţa machiată. Ridicând pânza, Chang a văzut că tot corpul mamei era zdrobit, iar cutia toracică era acoperită de cicatrici purpurii. Urechile îi erau umflate şi învineţite. Dinţii îi erau sparţi şi rupţi, chiar prin machiaj (aplicat de autorităţi, pentru a ascunde cruzimea bătăilor) se vedeau pete de sânge. Partea de jos a picioarelor era umflată, în timp ce pe spate avea o urmă de şase centimetri de la loviturile de bici. Burta era umflată. Pe fese, coapse şi picioare, multe părţi erau umflate şi înnegrite. Îmbrăcămintea lui Chen, salteaua şi lenjeria - totul era murdar de sânge şi excremente. Hainele îi erau tăiate. Era clar că Chen Tszysyu murise din cauza torturii.

Poliţia locală a declarat că ea a murit brusc din cauza unui atac de cord şi că nu existase vreun abuz. Cel mai grav este că guvernele locale au cerut de la fiica lui Chen, 2000 de yuani pentru "taxa de închisoare" şi încă 1000 de yuani pentru pătura de bumbac şi masa, care i-a fost date în detenţie.

Ucigaşii, care au bătut-o pe Chen Tszysyu până la moarte, nu au fost traşi niciodată la răspundere. Mai mult decât atât, aceştia au fost premiaţi şi promovaţi. Printre ei se numără Dan Ping, membru al Oficiului Administrativ Chengguan, care a fost promovat de la membru stagiar de partid până la membru deplin de partid. Gao Singun, o altă persoană implicată în acest caz, a fost recunoscut drept "deschizător de drumuri" şi "muncitor exemplar".

După ce în publicaţia WSJ a fost publicată istoria doamnei Chen Tszysyu, care a continuat insistent să practice Falun Gong până a fost omorâtă, guvernul chinez a reţinut-o pe fiica acesteia, în baza unor acuzaţii de "încălcare a securităţii publice". Mai mult decât atât, soţului i-a fost interzisă orice vizită la închisoare. Luo Gan a fost cel care a ordonat arestul ei.

Jurnalistul Ian Johnson, a câştigat premiul Pulitzer pentru o serie de relatări despre Falun Gong, printre care una a fost istoria lui Chen Tszysyu. Aceasta a atras atenţia internaţională asupra situaţiei practicanţilor Falun Gong din China, iar istoria lui Chen Tszysyu a devenit cunoscută în întreaga lume. Eforturile lui Jiang, în asigurarea sprijinului internaţional pentru persecutarea Falun Gong au eşuat.

Începând cu 1999, provincia Shandong, a devenit una din regiunile unde practicanţii Falun Gong erau trataţi cu multă cruzime şi teroare. Luo Gan s-a născut în Shandong. Încă de la începutul persecuţiei Falun Gong, el a vizitat de nenumărate ori Shandong, la indicaţia lui Jiang, pentru a monitoriza, consolida şi promova în mod activ campania de reprimare, prin intermediul persoanei de încredere a lui Jiang - Wu Guanzheng, secretarul PCC al provinciei Shandong.

În aprilie 2004, după ce WSJ a publicat tragedia lui Chen Tszysyu, în baza relatărilor fiicei acesteia, Zhang Syuelin, Luo Gan şi-a ieşit din fire şi a dispus arestarea ei.

Pe 27 decembrie 2000, publicaţia WSJ a publicat un articol de Jan Johnson, intitulat: "Cum un oraş din China a recurs la atrocităţi pentru a controla Falun Dafa". Articolul a scos la iveală următoarele:

"Ridicat pe câmpia chineză de nord, într-un amalgam de case prăfuite şi drumuri aglomerate, acest oraş este neremarcabil în toate privinţele, cu excepţia unui lucru: poliţia locală torturează permanent locuitorii oraşului până la moarte. De la începutul anului, când politia a omorât o pensionară de 58 de ani, încă cel puţin 10 persoane din Weifang au murit în arestul poliţiei, potrivit rudelor şi grupului de observatori pentru drepturile omului. Toţi erau aderenţi ai practicii spirituale Falun Dafa, care a fost interzisă de către guvern. Conform rapoartelor grupurilor privind protecţia drepturilor omului în întreaga ţară de 1,3 miliarde de locuitori, cel puţin 77 de aderenţi ai Falun Gong au murit în detenţie. În Weifang, care reprezintă 1% din populaţia totală a ţării, au avut loc 15% din aceste decese".

Weifang – este un oraş de nivelul prefecturii, situat în estul Chinei, cu o populaţie de peste 8 milioane de oameni. În perioada 30 septembrie - 30 octombrie 2000, Luo Gan a vizitat Weifang de două ori şi s-a oprit în suburbia Antsyu, pentru ca personal să se ocupe de treburile legate de Falun Gong. Treizeci de practicanţii Falun Gong, după cum se cunoaşte, au fost ucişi în Weifang, în perioada iulie 1999 - februarie 2004. Este mai mult decât în orice alt oraş din aceeaşi categorie. Şi acest fapt are legătură directă cu directivele personale ale lui Luo Gan în ceea ce priveşte reprimarea Falun Gong în provincia Shandong.

În luna octombrie 2000, în lagărul de muncă Masanjia din provincia Liaoning, a avut loc un incident oribil şi şocant. Gardienii au dezbrăcat câteva practicante Falun Gong de optsprezece ani şi le-au aruncat în celulele bărbaţilor deţinuţi de drept comun, ca aceştia să facă ce vor cu ele; ceea ce a urmat a fost un infern. Acest caz a fost mediatizat de presa internaţională şi a atras atenţia întregii lumi. Incidentul a fost o manifestare directă a ordinului lui Jiang Zemin „de a înăspri persecuţia împotriva Falun Gong." [3]

va urma...

[1] Li Hua, “Zhuanfang Hao Fengjun: 6-10 Ban Heimu Da Jiedi” (Interviu exclusiv cu Hao Fengjun: Adevărul despre Biroul 6-10). Da Ji Yuan, 14 iunie 2005. http://www.dajiyuan.com/gb/5/6/14/n955224.htm

[2] Ibid.

[3] “Masanjia Laojiaosuo Jing Chuan 200 Ren Jiti Jueshi Kangyi” (200 de oameni sunt în greva foamei în lagărul de muncă de la Masanjia). Boxun, 29 ianuarie 2005. http://216.93.186.244/news/gb/religion/2005/01/200501290046.shtml

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins