Orchestra Română de Tineret revine în ţară cu trei concerte extraordinare

Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal
Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal (tinerimearomana.ro)

Luna decembrie readuce Orchestra Română de Tineret în atenţia publicului din Bucureşti, cu un şir de Concerte de Gală, cu mari dirijori, oferind un program divers şi atractiv, conform unui comunicat al Orchestrei, publicat pe tinerimearomana.ro.

Astfel, prima apariţie va avea loc în Concertul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei, pe 5 decembrie, la Ateneu, când Orchestra Română de Tineret, dirijată de Tiberiu Soare, îi va avea ca solişti pe doi dintre cei mai străluciţi artişti români, soprana Anita Hartig şi tenorul Teodor Ilincăi

Va urma tradiţionalul concert „Iarna Magică”, organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, din 10 decembrie, de la Ateneul Român, când orchestra va fi condusă de fondatorul său artistic Cristian Mandeal.

Pe 13 decembrie este programat un al treilea concert, la Catedrala Sf. Iosif, cu un alt program festiv, Orchestra Română de Tineret fiind dirijată de Cristian Mandeal şi având-l ca solist pe organistul italian Giorgio Benati, organizatori fiind de această dată Institutul Italian de Cultură şi Ambasada Italiei la Bucureşti.

Organizatori şi parteneri : Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, ARCUB, Lanto Comunication, Institutul Italian de Cultură, Ambasada Italiei la Bucureşti, Filarmonica “George Enescu”, Fundaţia Prietenii Muzicii “Serafim Antropov”

SCURT ISTORIC

Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu reuneşte cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experienţă artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanţă. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din ţară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp şi pe plan muzical internaţional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanţa de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruieşte astfel ţării o orchestră de nivel internaţional care impune un standard prin excelenţă.

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic şi educaţional sprijinit de Fundaţia ”Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”. În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” implică diverse activităţi de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, şi cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori şi solişti de renume internaţional precum: Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniţă, Kristjan Järvi, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniţă, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko şi Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internaţional ”George Enescu”, şi pe scene intenaţionale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, ”March Music Day” de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Ravello, Konzerthaus Berlin şi Filarmonica din Berlin.