Orban: Vom ataca la CCR două dintre legile Justiţiei dacă trec de Parlament

Liberalii pregătesc atacul la Curtea Constituţională împotriva propunerilor de modificare a legilor 303 (privind statutul judecătorilor şi procurorilor) şi 304 (privind organizarea judiciară).
Ludovic Orban
Ludovic Orban (Eugen Horoiu/Epoch Times)

PNL pregăteşte atacarea la Curtea Constituţională a propunerile de modificare a Legilor justiţiei 303 şi 304 în cazul în care acestea vor fi adoptate de către Senat în forma în care au ieşit de la Camera Deputaţilor, a anunţat luni, la finalul Biroului Executiv, preşedintele PNL Ludovic Orban.

"De asemenea am dat mandat parlamentarilor PNL din Comisia specială pentru coduri şi pentru Legile justiţiei să voteze împotriva tuturor amendamentelor care au fost formulate de parlamentarii PSD-ALDE în modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală", a precizat Orban.

Întrebat care sunt principalele argumente în sesizarea către CCR, liderul PNL a replicat:

"Vă vom prezenta public. Deocamdată nu putem să prezentăm forma finală a sesizării pentru că nu ştim forma în care va ieşi de la Senat, atât 303 cât şi 304. La ora actuală cea mai importantă lege este Legea bugetului de stat. Considerăm ca parazitarea dezbaterii Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, legi fundamentale pentru bunăstarea romanilor în anul 2018 cu dezbatere nocivă şi conflictuală asupra unor legi ale justiţiei, care pun între paranteze independenţa justiţiei, independenţa magistraţilor şi lupta între corupţie este dăunătoare pentru România, şi ca atare noi ne dormim să se stopeze această dezbatere pe repede înainte care este forţată de parlamentarii din majoritate."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne