Orban le cere parlamentarilor să voteze moţiunea de cenzură. Atac dur la adresa lui Dragnea

Prin discursul de ieri, Liviu Dragnea a arătat că este în stare să târască România în conflict cu toată lumea civilizată, că se războieşte cu aproape tot ceea ce constituie baza democraţiei şi principiile care stau la baza UE, transmite Ludovic Orban.
Ludovic Orban
Ludovic Orban (Eugen Horoiu/Epoch Times)

"Dacă cineva mai avea un dubiu privitor la necesitatea de a vota moţiunea de cenzură, consider că după delirul paranoic al lui Liviu Dragnea de ieri, orice dubiu s-a spulberat", a declarat vineri liderul PNL, Ludovic Orban, criticând discursul ţinut ieri de liderul PSD în Consiliul Naţional al formaţiunii.

"Dragnea şi-a arătat adevărata faţă de om născut în sistemul comunist, incapabil să înţeleagă democraţia, incapabil să înţeleagă poziţia României de astăzi, de stat european, de stat membru al Uniunii Europene, de stat membru al NATO. Dragnea prin discursul de ieri a arătat că este în stare să târască România în conflict cu toată lumea civilizată, că se războieşte cu aproape tot ceea ce constituie baza democraţiei, baza economiei de piaţă, fundamentele, valorile morale, principiile care stau la baza Uniunii Europene şi a democraţiilor liberale din România", a declarat Orban, la finele Biroului Executiv al PNL.

Potrivit liderului PNL, cine mai stă astăzi alături de Dragnea este ori fricos, ori iresponsabil, dar este cu siguranţă trădător de ţară.

"Este clar că cel mai mare inamic al economiei astăzi este Liviu Dragnea şi cu camarila toxică din jurul lui Liviu Dragnea, care riscă să scoată România din Uniunea Europeană, care riscă să scoată România de pe harta lumii civilizate, care este în stare de orice fel de agresiune împotriva democraţiei, împotriva economiei de piaţă, împotriva apartenenţei României la Uniunea Europeană, împotriva poziţiei României de democraţie parte a lumii civilizate", a adăugat Orban, lansând un apel către parlamentari să voteze moţiunea de cenzură.

"Solicităm tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică, să înţeleagă că nu suntem în ceasul al doisprezecelea, că am trecut de ceasul al doisprezecelea şi că singura cale de a opri prăbuşirea României, sub conducerea acestui dictator de tip latino-american, Liviu Dragnea, este să voteze în favoarea moţiunii de cenzură iniţiată de Opoziţie", a adăugat liderul PNL.