Orban: În sfârşit avem Legea carantinării. Vidul legislativ de două săptămâni poate influenţa răspândirea Covid-19

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de Guvern că, după două săptămâni de vid legislativ, Executivul are din nou pârghiile constituţionale şi legale de a lupta împotriva răspândirii epidemiei de Covid-19.

Cu acest prilej, Ludovic Orban a subliniat faptul că în urma deciziei Curţii Constituţionale (CCR), peste 900 de pacienţi infectaţi au cerut externarea şi peste 3000 de români diagnosticaţi nu au fost internaţi pentru tratament în spital.

Redăm declaraţiile premierului Ludovic Orban făcute la începutul şedinţei de marţi, de la Palatul Victoria:

„În sfârşit avem Legea izolării, carantinării, care a intrat în vigoare de la ora 0:00.

Trebuie să reamintim românilor că în urma deciziei CCR peste 900 de pacienţi au cerut externarea şi peste 3000 de români diagnosticaţi nu au fost internaţi pentru tratament în spital. Nu am avut nici posibilitatea legală de a dispune izolarea lor la domiciliu, tratarea lor în izolare la domiciliu sau într-un alt spaţiu. De asemenea, pentru toate persoanele care au fost infectate în această perioadă, în urma anchetelor epidemiologice nu am putut dispune măsura izolării persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate.

Aceste două săptămâni în care a existat un vid legislativ pot avea efecte extrem de negative asupra răspândirii virusului. Obligaţia noastră este ca, odată intrată în vigoare legea, în mod accelerat să dispunem toate măsurile pe care le avem la dispoziţie din punct de vedere constituţional şi legal pentru a opri răspândirea epidemiei”.

Şeful Executivului a amintit de faptul că, în cursul dimineţii, a avut loc reuniunea Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), pe video, care a luat o serie de decizii necesare. În acest context, premierul Ludovic Orban l-a invitat pe secretarul de stat în MAI Raed Arafat să prezinte Hotărârea 36 din 21 iulie 2020 adoptată unanim de membrii CNSU.

Arafat a anunţat cu acest prilej că CNSU a certificat pandemia de Covid-19 anunţată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi că se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările / zonele cu risc epidemiologic ridicat.

„Criteriul pe baza căruia se face stabilirea ţărilor sau zonelor de risc epidemiologic ridicat este reprezentat de rata cumulată de incidenţa cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportate la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară.

Pe baza acestui criteriu, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) întocmeşte lista ţărilor/zonelor respective, lista urmând a fi revizuită săptămânal de INSP.

Sunt exceptate următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome de Covid-19: şoferii de tiruri, microbuze şi autocare, membrii Parlamentului European, piloţii de aeronave şi personalul navigant maritim şi fluvial, mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar, lucrătorii transfrontalieri, inspectorii organismelor internaţionale, membrii misiunilor diplomatice, posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu şi membrii familiilor acestora, elevii/studenţii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara României care au de susţinut examene de admitere sau care încep studiile în unităţi de învăţământ de pe teritoriul ţării, membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive”, a precizat Arafat.

Şeful DSU a mai adăugat că se instituie măsura carantinării persoanelor care au intrat în contact direct cu persoane infectate, prin decizia DSP competentă teritorial. Cât despre situaţiile deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie, deces, tratament medicale în cazuri care nu suportă amânare, preschimbare documente de identitate etc. “poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină”.

Pentru declaraţiile complete, vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne