Orban: E un adevărat dezmăţ în materie de export de cereale. Dacă e nevoie, interzicem exportul şi facem şi rechiziţii

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban i-a transmis joi, ministrului Agriculturii, în debutul şedinţei de Guvern, că primeşte semnale alarmante privitor la ceea ce se întâmplă pe piaţa cerealelor, în sensul că unii proprietari de grâne, încercând să obţine beneficii mai mari, preferă să trimită cerealele la export, fără să se gândească şi la necesarul de pe piaţa internă.

Şeful Executivului a mai precizat că în aceste condiţii “va trebui să luăm măsuri foarte clare, mai ales că datele preliminare pe care le-am primit pe luna martie arată că e un adevărat dezmăţ în materie de export de cereale”.

De partea sa, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a confirmat că numai în luna martie au plecat la export 700 de mii de tone de cereale şi a precizat că a făcut apel la traderi şi marii fermieri să înceteze cu această practică.

Ludovic Orban nu s-a arătat mulţumit de măsurile luate în acest sens de Adrian Oros şi i-a cerut acestuia să formuleze o solicitare privind adoptarea de măsuri ferme pentru stoparea exportului de grâne în vederea asigurării necesarul la intern, până la recolta viitoare.

“De asemenea să îmi şi formulaţi o solicitare privind adoptarea unei măsuri. Deci, dacă va fi necesar, eu sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile şi dacă va fi necesar, să facem rechiziţii. Noi trebuie să asigurăm cantităţile necesare până la viitoarea recoltă pentru a asigura necesarul de grâu pentru consumul intern”, a avertizat premierul Orban.

Ministrul Agriculturii a răspuns că textele sunt deja pregătite, “şi pentru rechiziţii şi pentru suspendarea [exporturilor de cereale – n.r.]”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne