Orban, despre "moştenirea" de 58,5 miliarde: Imaginaţi-vă dacă nu îi opream pe pesedişti cam ce factură ne venea

.
Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a prezentat, în şedinţa de guvern de vineri seara, rezultatele analizei făcute de Ionel Dancă, şeful cancelariei, asupra contractelor pe „fantomaticul” Fond de Dezvoltare şi Investiţii, instrument creat de Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea. Potrivit şefului Executivului, PSD i-a înşelat pe primari, inclusiv pe primarii social-democraţi, promiţându-le bani de care Guvernul roşu practic nu dispunea.

„I-am cerut domnului şef al cancelariei Ionel Dancă să îmi facă o analiză a contractelor pe fantomaticul Fond de Dezvoltare şi Investiţii care nu are niciun leu real în Buget. Situaţia ne arată clar, în primul rând că a fost o formă de plată către primarii PSD pentru campaniile electorale, pentru europarlamentare şi prezidenţiale. Dintre contractele semnate, peste 80% sunt semnate contracte către primari PSD, în condiţiile în care PSD are ca număr de primari aproximativ 50%. Peste 80% au fost alocate, evident în mod arbitrar, în mod subiectiv catre primarii PSD. S-au depus 3 100 de proiecte cu o valoare totală de 58,5 miliarde de lei. Gândiţi-vă ce cheltuială voiau să provoace cei din Guvernul PSD. Imaginaţi-vă dacă nu îi opream cam ce factură ne-ar fi venit peste un an de zile”, a declarat Orban.

Şeful Guvernului afirmă că PSD a promis primarilor că le finanţează contractele, fără însă să aibă de unde să acopere banii.

„Dintre proiectele depuse s-au propus spre aprobare un număr 696 de proiecte, în valoare 10,3 miliarde asta în condiţiile în care plafonul de tragere acordat din disponibilităţile contului curent al trezoreriei statului a fost iniţial de 300 de milioane şi a fost redus la 120 de milioane. Au vrut să angajeze lucrări de 10,8 miliarde în condiţiile în care plafonul de tragere a fost redus la 120 de milioane. Nici nu aveau de unde să împrumute bani. Pur şi simplu i-au păcălit pe primari, inclusiv pe ai lor. Şi-au bătut joc de primarii lor. I-au păcălit promiţându-le că le finanţează contractele iar ei nu aveau capacitatea de tragere, plafonul de tragere fiind fixat la 300 de milioane. De unde să acopere banii”, a precizat Orban.

Cu acest prilej, premierul i-a solicitat ministrului Dezvoltării efectuarea de controale privind avansurile efectuate din FDI, pentru a determina dacă au o bază legală sau nu şi chiar să se încerce recuperarea banilor plătiţi în cazul în care nu au fost efectuate niciun fel de lucrări în baza avansurilor plătite.

Totodată, Orban a precizat că aceste contracte făcute în baza unei finanţări din FDI au fost „o încălcare flagrantă a legii şi un mod de a sifona bani publici”.

„Din fericire nu s-au semnat decât 239 de contracte, în valoare de 6,6 miliarde de lei, iar dintre contractele semnate au fost alocate avansuri doar către 40 de contracte, iar valoarea totală a plăţilor, privind avansurile şi deconturile – nici nu ştiu cum au putut să facă deconturi, e de 54,8 milioane. Aici va trebui să facem controale pe toate aceste contracte pe care s-au derulat avansuri pentru că pe celelalte contracte unde nu s-a alocat niciun ban, lucrurile sunt foarte clare. Ele, practic, odată cu încetarea existenţei fondului după aprobarea legii nu vor mai avea obiect. [...] Acolo unde nu s-au achitat avansurile, nu mai există. Sunt nişte contracte, dar pentru care nu mai există bază legală pentru finanţare. E o formă mascată de a finanţa credite de angajament pentru a nu le include în calculul deficitului bugetar deşi conform legii, creditele de angajament trebuie incluse ca şi cheltuieli în metodologia de calcul a deficitului bugetar. Asta a fost o încălcare flagrantă a legii şi un mod de a sifona bani publici şi de a genera cheltuieli şi a masca aceste cheltuieli astfel încât ele să nu apară în calculul deficitului bugetar”, a afirmat Orban.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.