Orban: Am primit un nou termen pe POSDRU, va mai fi un audit al CE în noiembrie

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene
Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene (Epoch Times România)

Ministrul MAEur, Leonard Orban, a declarat marţi, la Digi24, că România a primit un nou termen pe POSDRU şi decizia de reluare sau de suspendare a programului va fi luată după o nouă misiune de audit a Comisiei Europene care va avea loc în noiembrie.

”Deocamdată nu vorbim de o suspendare a programului, am obţinut un termen suplimentar şi avem speranţe că undeva în cursul lunii decembrie programul ar putea să fie salvat, plăţile dinspre Bruxelles spre bugetul naţional ar putea să fie reluate. Dar, sigur, sunt nişte condiţii de îndeplinit, suntem în direcţia bună, dar mai avem câteva lucruri pe care trebuie să le realizăm în continuare”, a precizat Orban.

Ministrul a spus că va mai veni un audit al CE ”undeva în luna noiembrie şi în funcţie de constatările acestei misiuni de audit s-ar putea relua plăţile în luna decembrie”.

Precedentul termen acordat autorităţilor române pentru remedierea problemelor pe acest program a expirat la 6 octombrie.

Leonard Orban a avertizat că ”regulile jocului” pe POSDRU se vor schimba, întrucât s-a ajuns în situaţia actuală din cauza nerespectării reglementărilor şi cerinţelor UE.

CE a descoperit foarte multe probleme, ”de la procedurile care au fost de aşa natură flexibilizate încât au condus la sisteme de management şi de control absolut ineficiente, verificările la faţa locului nu au fost făcute, în general controlul pe tot ce a însemnat proiecte nu a fost eficient sau n-a existat aproape deloc. Nu au existat proceduri, de exemplu, în ceea ce priveşte licitaţiile pentru beneficiarii privaţi, s-a dovedit o flexibilitate aş spune chiar suspectă în ceea ce priveşte acceptarea unor proiecte pentru a fi finanţate”, a subliniat oficialul român.

O altă problemă gravă identificată pe POSDRU este cea a salariilor mari, chiar şi de peste 100 de milioane de lei lunar.

”În mod normal, ponderea acestor salarii (n.r. - dintr-un proiect) nu poate să fie mai mare de 10-15% şi sunt nenumărate proiecte unde ponderea a atins 80%, chiar 90%. De acum înainte - şi avertizez foarte clar -, această pondere nu va putea depăşi 10-15%. Altfel, dacă se fac cheltuieli suplimentare nu vor fi eligibile”, a precizat Orban, adăugând că multe persoane aveau salarii de peste 100 de milioane de lei pe lună. Aceste sume erau cumulate din mai multe proiecte.

Comisia Europeană a efectuat un audit pe PSODRU vizând intervalul 1 ianuarie 2007 - aprilie 2012, pe baza căruia a stabilit că sistemul de management şi control a funcţionat necorespunzător. Din acest motiv, s-a declanşat procedura de pre-suspendare a programului şi s-a propus o corecţie definitivă de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul Uniunii Europene către bugetul naţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie