Opoziţia, la atac: DNA este demonizată, i se iau din atribuţii! Se destabilizează sistemul judiciar

Comisia parlamentară specială prezidată de pesedistul Florin Iordache, artizanul OUG 13, a decis înfiinţarea unei secţii de investigare a "infracţiunilor din Justiţie", demers criticat dur de PNL şi USR.
Cristian Predoiu
Cristian Predoiu (Mihut Savu / Epoch Times)

Ceea ce se întâmplă în Comisia Iordache este o încercare clară de a destabiliza sistemul judiciar, a tras un semnal de alarmă joi, la Parlament, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu.

"Impresia mea este de o încercare clară de a destabiliza sistemul judiciar. Am văzut azi texte care au luat din competenţa DNA, atribuţii importante, pentru a le transfera unei preconizate secţii la nivelul Parchetului General. Pe de altă parte, ceea ce este de două ori îngrijorător este că nici măcar în această ipoteză nu-şi fac bine treaba - textele pe care le-au primit din partea UNJR au fost pur şi simplu demolate din punct de vedere tehnic de către reprezentanţii Ministerului Public, deci am avut nişte texte care nu au fost suficient de bine gândite şi pregătite, discutate.

În acelaşi timp, aş vrea să subliniez faptul că fără a corela toate aceste prevederi între ele se vor produce în funcţionarea sistemului judiciar mari perturbări. Eu nu aş vrea ca după încheierea acestui parcurs pe repede înainte să constatăm că s-a umblat în arhitectura sistemului judiciar ca şi când un copil s-ar juca cu un chibrit într-un depozit cu pulbere, pentru că sunt mecanisme fine care, odată dezechilibrate, pot produce consecinţe în masă", a declarat Predoiu, citat de Agerpres.

La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a subliniat că DNA va pierde o parte din atribuţii.

"Nu e nimic nou, nimic spectaculos faţă de ceea ce am remarcat în şedinţele trecute. Se continuă la acelaşi mod, DNA este demonizată, i se iau din atribuţii, am observat o problemă foarte mare în aceea că s-a propus înfiinţarea unei secţii, nu a unei direcţii de investigarea infracţiunilor, au redenumit această secţie, numai că nu s-a venit cu nişte propuneri concrete care să facă funcţional un astfel de organism, o astfel de secţie. S-a făcut propunerea, dar se aşteaptă de la participanţii la dezbatere să îmbunătăţească textele pe care le-au preluat din mers de la UNJR. UNJR nu este reprezentativ pentru întreaga breaslă a magistraţilor, magistraţii şi-au spus deja punctele de vedere cu privire la aceste chestiuni", a precizat Stelian Ion.

Potrivit deputatului USR, o bună parte a şedinţei de joi a comisiei s-a desfăşurat fără cvorum şi a anunţat că USR va cere înregistrările pentru a demonstra acest lucru.

"Acestea sunt amendamente care destabilizează până la urmă sistemul judiciar. Este improbabil ca săptămâna viitoare să se revină asupra textelor deja amendate. Se aşteaptă de la Senat să le îmbunătăţească - această manieră de a da drumul unei legi improvizate. (...) Se continuă cu această înlăturare a principiului independenţei procurorului, se preiau de la DNA atribuţii importante, considerăm că se destabilizează. Prin faptul că se reglementează o secţie specială în cadrul Parchetului General fără să existe nişte reglementări clare care să facă funcţională această secţie, se destabilizează acest sistem judiciar", a adăugat Stelian Ion.