ONU: Siria cere aderarea la Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice

O momâie îmbrăcată în uniformă militară, aluzie la dictatorul sirian Bashar al-Assad.
O momâie îmbrăcată în uniformă militară, aluzie la dictatorul sirian Bashar al-Assad. (MAURICIO MORALES / AFP / Getty Images)

ONU a primit joi cererea Siriei de aderare la Convenţia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, a informat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq. Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice interzice fabricarea, stocarea şi folosirea armelor chimice.

„Am primit un document din partea Guvernului sirian în vederea aderării la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice. Analizăm solicitarea”, a declarat Farhan Haq, adăugând că în cazul unei aderării la acest tratat este nevoie de anumite proceduri care vor dura câteva zile.

Liderul sirian Bashar al-Assad a confirmat joi că vrea să plaseze sub control internaţional armamentul chimic sirian, ca rezultat al insistenţelor Rusiei, potrivit Russia Today.

"Siria va trimite Naţiunilor Unite documente, în vederea semnării unui acord privind armele chimice", a declarat Assad, care a adăugat că a luat această decizie ”datorită Rusiei. Ameninţările americanilor nu au influenţat, în niciun fel, această decizie”.

Principalul său aliat, Rusia, a propus plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat această sugestie. Regimul sirian anunţase de marţi că este pregătit să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament.

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa sunt pregătite să prezinte în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie privind situaţiei armelor chimice din Siria, în contextul acestui plan al ruşilor. Premierul britanic, David Cameron, a insistat pentru alegerea unei date privind distrugerea armelor chimice siriene.

Conflictul intern sirian a început în martie 2011 când au început revoltele interne şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate lui Bashar al-Assad. Bilanţul morţilor este uriaş, peste 100.000 de oameni, potrivit estimărilor ONU.

Regimul sirian a stârnit furia internaţională după ce la 21 august trupele lui Bashar al-Assad au efectuat o ofensivă la est şi vest de capitala Damasc, în timpul căreia au utilizat arme chimice care au dus la moartea a aproximativ 1.300 de oameni, din care peste 400 erau copii, conform acuzaţiilor opoziţiei siriene şi ale Statelor Unite.

Rusia caută să evite atacul american împotriva Siriei

După o serie de reacţii ale comunităţii internaţionale, Statele Unite sunt pregătite să dea un avertisment regimului lui Assad, după ce au obţinut recent aprobarea Congresului de a ataca Siria. Pe de cealaltă parte Rusia face presiuni ca acest lucru să nu se întâmple.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că în opinia Rusiei soluţionarea problemei armelor chimice siriene "face inutilă orice intervenţie militară în Siria".

"Pornim de la principiul că soluţionarea problemei face inutilă orice intervenţie militară în Siria. Suntem convinşi să partenerii noştri americani preferă o soluţie politică la această criză", a precizat Lavrov chiar înainte de a începe discuţiile cu secretarul de Stat american, John Kerry, la Geneva.

Între timp, SUA furnizează arme rebelilor în timp că preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a promis liderului sirian suplimentarea livrărilor de arme, a relatat canalul Channel 2 al televiziunii israeliene.

Potrivit Channel 2, Vladimir Putin l-a sfătuit pe Bashar al-Assad să scape cât mai repede de armele de distrugere în masă, pentru a preveni un atac american. În schimb, Putin i-a promis liderului sirian că va suplimenta furnizarea de arme. Potrivit relatărilor internaţionale, o parte din armele promise ar fi plecat deja spre Damasc, fiind transportate de la baza navală rusă din Novorossiisk.

Secretarul american de stat John Kerry a anunţat că SUA şi Rusia au hotărât să se întâlnească la New York în cadrul Adunării Generale a ONU, la sfârşitul lunii septembrie, pentru a încerca să stabilească o dată pentru conferinţa de pace privind Siria.

"Ne vom întâlni din nou la New York, în jurul datei de 28 septembrie (...), pentru a vedea dacă este posibil să găsim o dată pentru conferinţa Geneva 2”, a precizat Kerry după întâlnirea cu ministrul de Externe rus Serghei Lavrov şi emisarul ONU şi Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe