Omar Mahmoud, fratele lui Omar Hayssam a fost extrădat în România

(photos.com)

Fratele lui Omar Hayssam, Omar Mahmoud a fost extrădat, aflându-se, în acest moment, în custodia Poliţiei Române.

”În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Turcia, Omar Mahmoud se află în custodia Poliţiei Române. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său. Persoana în cauză a fost condamnată la data de 07.10.2014 de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani de închisoare cf. art. 33 al. 2 lit. a din Legea 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului. Acţiunea Poliţiei Române a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi a celorlalte agenţii de aplicare a legii, cu competenţe în domeniu”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Acţiunea Poliţiei Române a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi a celorlalte agenţii de aplicare a legii, cu competenţe în domeniu, mai precizează sursa citată.

Mahmoud Omar şi un alt frate al lui Hayssam, Mukhles Omar, au fost daţi în urmărire în seara zilei de 8 octombrie 2014, după ce magistraţii au emis mandatele de executare a pedepsei pe numele lor. Cum aceştia nu au fost găsiţi la domiciliile lor, iar Poliţia avea informaţii conform cărora cei doi au părăsit teritoriul României înainte ca instanţa să se pronunţe, tot pe data de 8 octombrie s-a solicitat Curţii de Apel Oradea emiterea unor mandate de urmărire internaţională pe numele celor doi fraţi.

Potrivit Hotnews, poliţia avea informaţii că Mukhles ajunsese în toamnă în Israel, în timp ce Mahmoud a ieşit din ţară pe 3 octombrie, cu patru zile înainte să fie condamnat, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier.

Reamintim că, în urmă cu trei zile, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanţele din România, la 23 de ani şi 4 luni de închisoare, în trei dosare. Omar a primit 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck" şi trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu." Sirianul mai este judecat în alte două dosare, pentru fuga din România şi pentru delapidare.

Hayssam a fugit din România în anul 2006, fiind adus în ţara pe 19 iulie 2013. Actualmente, Omar Hayssam este încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne