Olguţa Vasilescu: Mai grav decât orice am reuşit să pierdem Craiova la vot. De vină au fost militanţii

Olguţa Vasilescu
Olguţa Vasilescu (Epoch Times România)

PSD a pierdut la Craiova alegerile europarlamentare din cauza "militanţilor" care şi-au dus apropiaţii să voteze în alte localităţi, a opinat sâmbătă Lia Olguţa Vasilescu, realeasă la şefia organizaţiei locale.

"După 7 ani de administraţie PSD este prima dată când pierdem alegerile în municipiul Craiova. Dar aici vina ne aparţine nouă în exclusivitate. În primul rând, militanţilor de pe comune care sunteţi în această sală, care sunteţi giraţi de organizaţia municipală Craiova şi care pentru a îndeplini targetul electoral pe care l-aţi avut în alte localităţi decât Craiova aţi dus acolo rudele, prietenii, simpatizanţii partidului ca să voteze în alte localităţi. N-aţi procedat bine. Scorul judeţului ar fi fost acelaşi şi dacă ar fi votat prietenii dumneavoastră la Craiova şi dacă ar fi votat în localităţile unde sunteţi militanţi. Nu i-aţi ajutat nici pe primari, care la ora actuală nu ştiu exact care este scorul lor electoral, pentru că au fost foarte multe voturi venite din Craiova, dar mai grav decât orice am reuşit să pierdem Craiova la vot", a declarat Olguţa Vasilescu, citată de Mediafax.

Şefa PSD Craiova a anunţat că vor fi luate măsuri după dezastrul înregistrat la urne pe 26 mai.

"Sigur că acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor dacă ne vom lua măsuri şi eu spun că vom lua măsuri în acest sens. Şi cred că este obligatoriu din partea noastră să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra evaluării unor oameni pe care noi i-am girat în administraţia locală. Cred că sunteţi cu toţii de acord cu mine. Nu mai putem pierde pe mâna noastră şi pe incapacitatea de a lua măsuri atunci când este cazul. Am primit indicaţii de la Bucureşti, am primit indicaţii şi de la alţi oameni, să aplicăm aceeaşi strategie perimată pe care noi am inventat-o acum mulţi ani, pe care au început să o preia toţi de la noi şi să o aplice şi cred că era momentul să ieşim cu altceva în faţă. Dar ne asumăm şi acest lucru că a trebuit să mergem pe modul de organizare al partidului de la nivel naţional", a precizat Olguţa Vasilescu.