Olguţa Vasilescu: Am decis să-mi retrag candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării

Olguţa Vasilescu şi Liviu Dragnea
Olguţa Vasilescu şi Liviu Dragnea (Epoch Times România)

Fostul primar al Craiovei Lia Olguţa Vasilescu, propunerea PSD pentru funcţia de vicepremier şi ministrul al Dezvoltării, a anunţat marţi seară, pe pagina sa de socializare, că a decis să facă un pas în spate în războiul cu preşedintele Klaus Iohannis.

"Astăzi, în urma unei discuţii cu liderul PSD Liviu Dragnea, am luat hotărârea să îmi retrag candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puţin o lună şi jumătate de aşteptare, perioadă în care activitatea guvernamentală ar avea în continuare de suferit prin absenţa din Guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact în perioada în care România deţine preşedinţia UE. Nu am făcut o miză personală din accederea într-o funcţie guvernamentală, dar sunt convinsă că, aşa cum am reuşit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală în mandatul de primar sau să pun în aplicare aproape tot programul de guvernare pentru Ministrul Muncii, aş fi reuşit să deblochez proiecte mari de infrastructură locală, regională şi naţională în cadrul ministerelor unde PSD m-a nominalizat", a declarat Olguţa Vasilescu.

Social-democrata a precizat că îşi va continua mandatul de deputat PSD de Dolj, unde a fost aleasă cu 60 la sută dintre voturi şi îşi va respecta promisiunile făcute în campania electorală alegătorilor săi.

"Le mulţumesc tuturor colegilor din CEx care m-au votat în unanimitate pentru aceste demnităţi şi, în special, lui Liviu Dragnea şi doamnei prim ministru Viorica Dancilă care m-a propus şi cu care, intr-o formulă sau alta, voi colabora şi în continuare pentru proiectele pe care mi le-am asumat în campania electorală din 2016. Sper că preşedintele Klaus Johannis va numi URGENT viitoarea nominalizare pentru funcţia de ministru din partea partidului care a câştigat alegerile parlamentare, renunţând la blocarea Guvernului României prin încălcarea repetată a legilor şi Constituţiei, în condiţiile în care personajul care i-a provocat atâta îngrijorare dispare din ecuaţie", a punctat Olguţa Vasilescu.

Reamintim că, recent, preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pentru a patra oară consecutiv pe Olguţa Vasilescu. Un adevărat rechizitoriu a ajuns pe masa premierului, şeful statului aducând argumente variate în favoarea deciziei sale - de la lipsa pregătirii profesionale, până la "atacuri personale virulente" şi "presiuni asupra justiţiei". Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne