Ofiţeri de jandarmi, trimişi în judecată pentru cămătărie şi constituire de grup infracţional organizat

Marian Corcodel
Marian Corcodel (Captura Video)

Colonelul de jandarmi Marian Corcodel, comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, precum şi doi subordonaţi ai acestuia au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru cămătărie, delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat.

”Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal - practic bani daţi cu camătă - erau, în general, subordonaţi ai lui Marian Corcodel sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%, în funcţie de sumă, arată procurorii.

Afacerea pusă la punct de colonelul Corcodel a început din 2011.

Alături de Corcodel Marian şi doi subordonaţi ai acestuia a mai fost deferit instanţei şi Cristescu Octavian, ofiţer DIPI, căruia i s-ar fi adus la cunoştinţă faptele grupului infracţional. Însă, în loc să îi raporteze, acesta i-ar fi ajutat.

Redăm comunicatul DIICOT:

Prin rechizitoriul din data de 15.07.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor CORCODEL MARIAN, PREOTEASA IANCU DANIEL, BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN şi CRISTESCU OCTAVIAN pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, complicitate la camătă, delapidare în formă continuată şi complicitate la delapidare în formă continuată.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2011, inculpatul CORCODEL MARIAN, comandantul U.M. 0260 – Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi, uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume inculpaţii PREOTEASA IANCU DANIEL şi BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN, scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

”Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonaţi ai inculpatului CORCODEL MARIAN sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%, în funcţie de sumă.

De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpaţilor PREOTEASA IANCU DANIEL, BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN sau unor martori (persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienţei sumelor), care predau ulterior sumele de bani lui CORCODEL MARIAN.

De asemenea, inculpatul CORCODEL MARIAN, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să-şi însuşească importante cantităţi de combustibil (în principal, motorină) de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional.

Deşi existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia, au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa inculpatului CRISTESCU OCTAVIAN, cu gradul profesional de comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a M.A.I., acesta având ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii. Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către inculpatul CORCODEL MARIAN, acordându-i atât protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii.

Inculpatul PREOTEASA IANCU DANIEL era perceput ca fiind unul din oamenii de încredere ai inculpatului CORCODEL MARIAN, căruia îi acorda sprijin necondiţionat în orice situaţie, beneficiind în schimb de ajutorul inculpatulului CORCODEL MARIAN pentru accederea facilă pe treptele ierarhiei militare şi ale funcţiilor din cadrul B.A.D. – U.M. 0260. Pentru serviciile prestate, inculpatul PREOTEASA IANCU DANIEL a fost recompensat de către inculpatul Corcodel Marian prin facilitarea înaintării la gradul de locotenent-colonel şi împuternicirii ca prim-adjunct al comandantului unităţii.

Inculpatul BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN este o altă persoană de încredere a inculpatului CORCODEL MARIAN, acesta fiind subofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, cu gradul de plutonier adjutant, ce îndeplinea atât sarcini de conducător auto al comandantului (al inculpatului CORCODEL MARIAN), cât şi de secretariat, la cabinetul acestuia din incinta Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei- U.M. 0260 Bucureşti.

Totodată, prin prisma funcţiei deţinute, de comandant al U.M. 0260 Bucureşti – Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, inculpatul CORCODEL MARIAN deţinea în fapt şi calitatea de administrator al bunurilor şi resurselor materiale aflate în gestiunea acestei unităţi, chiar dacă această calitate nu este în mod explicit menţionată în fişa postului. În această calitate inculpatul exercita efectiv, în mod direct sau prin persoane interpuse, atribuţiile funcţiei de administrare a bunurilor şi valorilor gestionate la nivelul unităţii pe care o conducea, având din această perspectivă calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare.

La momentul constituirii, scopul grupului infracţional organizat a fost acela de săvârşire a unor infracţiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcţia săvârşirii unor infracţiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 – iulie 2017.
Inculpatul CORCODEL MARIAN, prin stilul propriu, dar şi prin abilităţi native sau cultivate de-a lungul vieţii şi evoluţiei profesionale, a reuşit să obţină ”simpatie” din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori şi diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reuşea să şi le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaţionări în mediul de afaceri sau în alte structuri din M.A.I.

Activităţile infracţionale derulate de către inculpaţii CORCODEL MARIAN, PREOTEASA IANCU DANIEL şi BĂBĂNĂU GEORGICĂ ADRIAN, focalizate în principal pe comiterea infracţiunilor de camătă şi delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia ,,ai cardul la Corcodel” atunci când se dorea a fi ilustra situaţia persoanei, provenind din rândul subordonaţilor, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situaţii în care, pentru a-şi dovedi mărinimia şi generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situaţie în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanţie.

Expresie a unei mentalităţi de ”vătaf”, în calitatea deţinută inculpatul CORCODEL MARIAN a dispus în interes propriu de bunurile instituţiei publice pe care o conducea şi care prin statutul de unitate militară ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să genereze sentimente de încredere/siguranţă/securitate sporite nu doar pentru personalul angajat, cât mai ales pentru societate. În realitate, comportamentul inculpatului a fost perceput de subordonaţi ca fiind unul discreţionar, beneficiind de dotarea şi logistica Bazei de Administrare şi Deservire în mod nelimitat pentru satisfacerea intereselor personale sau ale grupului de apropiaţi, în detrimentul şi în paguba instituţiei Jandarmeriei Române.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Militar Bucureşti.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne