Oamenii de ştiinţă descoperă cea de-a doua exoplanetă cea mai apropiată de Pământ [video]

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a stabilit că exoplaneta se mişcă în jurul stelei lui Barnard, este de 3,2 ori mai mare decât planeta noastră şi temperatura sa este în jur de -170°C.
Ilustraţie a exoplanetei şi a stelei lui Barnard
Ilustraţie a exoplanetei şi a stelei lui Barnard (ESO- M.KORNMESSER)

Una dintre cele mai ample campanii de observare a exoplanetelor terestre realizată până în prezent, Red Dots, a detectat dovezi solide de existenţă a celei de-a doua exoplanete cunoscute, cel mai apropiată de Pământ. Este situată pe orbita stelei lui Barnard, la o distanţă de numai şase ani lumină şi a fost desemnată pentru moment drept "steaua lui Barnard b".

Potrivit unui articol publicat săptămâna aceasta în revista Nature, acest Super-Pământ are o masă de cel puţin 3,2 ori mai mare decât masa planetei noastre şi este o lume îngheţată şi slab luminată. Este interesant de observat că distanţa de la steaua sa este de numai 0,4 ori mai mare decât cea care separă Terra de Soare, dar fiind situată în apropierea liniei de zăpadă (regiunea în care compuşii volatili, cum ar fi apa, se pot condensa în gheaţă solidă) temperaturile sunt extrem de scăzute.

„Exoplaneta se află la o asemenea distanţă de steaua sa încât primeşte doar 2% din energia care ajunge pe Pământ de la Soare şi, prin urmare, presupunem că are o temperatură de echilibru de aproximativ -170 de grade Celsius”, explică Ignasi Ribas, conducătorul studiului şi cercetător la Instituto de Estudios Espaciales de Cataluña (IEEC) şi Instituto de Ciencias del Espacio (ICE), relatează agenţia SINC.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă exoplaneta are condiţii de viaţă, cercetătorul clarifică faptul că este îngheţată şi se află în afara Zonei locuibile circumstelare (ZLC). „Cu toate acestea, există locuri în Sistemul Solar care sunt, de asemenea, departe de Zona locuibilă şi sunt considerate interesante în ceea ce priveşte posibilitatea de viaţă, cum ar fi lunile de gheaţă ale lui Jupiter”, adaugă el.

Un recensământ al exoplanetelor

Această descoperire este rezultatul proiectelor Red Dots şi CARMENES (spectrograful CARMENES este situat în Observatorul Calar Alto din Almería, Spania), care în 2016 au localizat cea mai apropiată exoplanetă de Pământ, ce orbitează Proxima Centauri la o distanţă de 4,2 ani lumină.

„Deşi cunoaştem aproape 4.000 de exoplanete, aceasta este importantă deoarece se află în vecinătatea noastră imediată”, subliniază expertul.

Steaua lui Barnard, cunoscută şi ca steaua fugară a lui Barnard, este o stea pitică roşie cu masă foarte mică, situată la aproximativ 5,9 ani-lumină de Pământ, în constelaţia Ophiuchus.

Pentru a obţine rezultatele, cercetătorii au folosit observaţiile telescoapelor din întreaga lume, cu măsurători care provin din şapte spectrografe diferite obţinute de-a lungul a peste 20 de ani, un set de date extrem de complexe care a necesitat folosirea de metode şi instrumente inovatoare.

„Semnalul planetei era foarte slab şi, prin urmare, a trebuit să acordăm o atenţie specială eventualelor erori sistemice", spune Ribas. „După o analiză atentă, suntem convinşi 99% că planeta se află acolo.”

Această descoperire ajută la o mai bună înţelegere a modului în care se formează sistemele planetare şi, în consecinţă, la plasarea Sistemului Solar într-un context mai general.

Potrivit astronomilor, acest studiu deschide uşa altor linii noi de studiu. După ce au fost acumulate mii de măsurători ale vitezei radiale, analiza lor va permite studierea existenţei altor planete în jurul stelei lui Barnard, în special, planete masive pe orbite foarte îndepărtate şi planete mai mici, cum ar fi Pământul, pe orbitele din interiorul Zonei locuibile.

În plus, existenţa unei planete în jurul unei stele din apropiere reprezintă o bună ocazie pentru astronomi să obţină imagini directe şi să le studieze mai bine. Îmbunătăţirile viitoare în tehnologiile de observare vor facilita această sarcină.