O veche carte medicală chinezească este descoperită

Pretioasa carte intitulata "Terapia prin acupunctura de Hua Tuo" a fost transmisa de generatii in familia lui Hua
Pretioasa carte intitulata "Terapia prin acupunctura de Hua Tuo" a fost transmisa de generatii in familia lui Hua (Internet)

O carte medicală veche despre tratamentul prin acupunctură a fost descoperită în China. Cartea, scrisă în urmă cu 2000 de ani de către tămăduitorul miraculos Hua Tuo, a fost transmisă din generaţie în generaţie în familia Hua, potrivit spuselor descendentului celei de-a 62-a generaţii.

În carte sunt prezentate terapii legate de punctele de acupunctură şi alte remedii medicale pentru afecţiunile oaselor şi articulaţiilor şi pentru boli. Remediile au la bază teoriile tradiţionale ale yin-yang şi a celor cinci elemente, reflectând conceptele tradiţionale chineze care pun accentul pe unitatea şi armonia dintre minte şi corp.

Hua Quanbing, absolvent al Universităţii Yale, a afirmat că a primit această moştenire de familie de la bunicul său, în 2001. Însă el nefiind interesat de medicina tradiţională chineză, nu s-a atins de această carte până în 2008 când căuta un remediu pentru un prieten japonez ce suferea de sciatică. Rezultatul l-a uimit chiar şi pe el, prietenul revenindu-şi în cinci zile. Prietenul a devenit interesat de carte, oferind un preţ scump pentru ea.

Realizând pentru prima dată, posibila valoare a cărţii, Hua a refuzat oferta şi a început să studieze el însuşi cartea în februarie 2009. În vizitele pe care le-a făcut în oraşul bunicului său din Provincia Zhejiang, a aflat că acesta vindecase mulţi oameni cu ajutorul cărţii.

Hua spune că această carte a fost scrisă de Hua Tuo împreună cu un expert în arte marţiale pe nume Zhou Longfei. Zhou, spun bătrânii satului, fusese un maestru al acupuncturii care îl ajuta deseori pe Hua Tuo să anestezieze pacienţii înainte de operaţie, cu ajutorul tehnicilor de acupunctură.

Fiecare generaţie din familia Hua a copiat cartea când a moştenit-o. Generaţia bunicului său a dat cartea la copiat celui mai bun caligraf din acea vreme.

Cartea a mai avut un volum care din păcate lipseşte, susţine Hua.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură