O poveste tristă. Cum a fost "demascată" sora lui Caramitru

Când a fost întrebat ce a făcut bun comunismul, Ion Caramitru a dat un răspuns emoţionant.
Ion Caramitru
Ion Caramitru (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Prezent la dezbaterea "Un muzeu al comunismului în România", Ion Caramitru a fost întrebat ce a făcut bun comunismul. Răspunsul său a venit printr-o relatare despre sora lui, care, la 18 ani, a căzut victimă regimului criminal instaurat cu tancurile de Moscova.

"Sora mea a fost şi ea dată afară din toate facultăţile în 56, după mişcarea din Ungaria. A comentat şi ea pe culoare la facultate că "uite ce fac ăia şi noi stăm pe aici şi nu facem nimic". Când a venit turnătorul ea nu era de faţă, dar au dat-o şi pe ea cei pe care i-au bumbăcit bine.

Dacă unii au plecat la Canal sau în alte părţi, pe ea au dat-o afară din toate facultăţile şi au trimis-o la reabilitare, cum se numea pe vremea aceea fenomenul, într-o întreprindere de ţesături... cu războaie de ţesut multe, cu hale mari cu femei care stăteau acolo 8 ore în mediu destul de prost, cu scame, cu... mă rog... şi la două ore odată, femeile făceau pauză să bea lapte, ca să se dezintoxice.

Rostul surorii mele, care era în anul trei, primul semestru, deci avea 18 ani jumătate, până în 19, era să măture timp de 8 ore halele. Era slabă şi mică, legată cu o basma şi cu o mătură. Şi la două ore odată se făcea pauza de lapte, o înconjurau aceste femei şi aveau şedinţa de demascare a duşmanului de clasă, care era biata mea surioară.

Şi după ce o acuzau şi spuneau ce aveau de spus, luau lapte în gură şi o scuipau de sus şi până jos, până o făceau leoarcă. Şi la două ore odată se repeta zilnic acest ritual. Ăsta este răspunsul... le dădea lapte", a povestit Ion Caramitru.