O descoperire celulară ar putea ajuta bătălia împotriva cancerului

.
. (captură de ecran)

Oamenii de ştiinţă au descoperit accidental o structură celulară care se poate dovedi utilă în înţelegerea dezvoltării cancerului.

Un grup de cercetători de la Universitatea din Warwick au descoperit o structură de "plasă" şi, recent, şi-au publicat concluziile în revista on-line Elife.

Descoperirea modifică înţelegerea ştiinţifică a structurii interne a unei celule, furnizând informaţii pentru tratamentul celulelor canceroase.

"Ca specialist în domeniul biologiei celulare visezi să găseşti o nouă structură în celule dar e aşa de puţin probabil. Oamenii de ştiinţă s-au uitat la celule încă din secolul al 17-lea, şi, să găseşti ceva ce nimeni nu a mai văzut înainte este uimitor", a declarat liderul echipei, Dr. Stephen Royle.

Un student al lui Royle cerceta mitoza (etapa ciclului celular prin care se realizează procesul de distribuire egală a materialului genetic al celulei mamă între două celule fiice - n.r.) şi fusul de diviziune între cei centrozomi, când structura de "plasă" a fost descoperită accidental.

Celulele folosesc fusuri mitotice pentru a se asigura că fiecare celulă nouă are un genom complet după divizare.

"Ne-am uitat în 2D şi acest lucru ne-a dat impresia că "podurile" legau microtubuli fusoriali împreună. Acest lucru a fost cunoscut din anii 1970. Dintr-o dată, înclinarea fibrei în 3D ne-a arătat că podurile nu erau construite de loc din bare unice, dar aveau o structură ca de plasă - care leagă toţi microtubulii împreună ", a remarcat Royle.

În timpul diviziunii, o celulă trebuie să distribuie cu exactitate cromozomii sau cele două celule rezultate pot fi create cu un număr incorect de cromozomi. Aceast proces este cunoscut sub denumirea de aneuploidie, şi a fost legat de diferite tipuri de tumori.

"Problemele din diviziunile celulare sunt comune în cancer. Celulele au frecvent un număr greşit de cromozomi. Această cercetare timpurie oferă ... o imagine esenţială de ce acest proces devine defectuos în cancer şi dacă ar putea fi dezvoltate medicamente care ar putea preveni ca aceasta să se întâmple", a declarat dr. Emma Smith de la Cancer Research UK.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.