"Nu va ajuta presa, ci o va subordona" - USR va vota contra OUG-ului dat de Guvernul Orban

Presa, jurnalişti de teren, ziarişti
Presa, jurnalişti de teren, ziarişti (Epoch Times România)

Uniunea Salvaţi România a anunţat, joi, că nu sprijină ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care vor fi alocate presei 200 milioane de lei pentru „o aşa-zisă campanie de informare în contextul actualei pandemii”.

Liderii USR îşi argumentează decizia într-un comunicat de presă, în care susţin că o astfel de ordonanţă „nu va ajuta presa ci o va subordona”.

„Problema susţinerii presei este una esenţială pentru orice democraţie, fie că e vorba de o perioadă de criză economică, fie că nu este nicio criză. DAR, în acelaşi timp, trebuie să facem o distincţie clară între susţinerea independenţei presei şi cumpărarea bunăvoinţei presei prin intermediul banilor publici”, afirmă USR.

Potrivit USR, principalii beneficiari ai respectivei Ordonanţe „nu vor fi jurnaliştii, ci patronatele din presă ale căror interese sunt diverse”.

„Costul pentru presă va fi, în realitate, foarte mare – creşterea obedienţei faţă de finanţator – în cazul de faţă, chiar Guvernul României. Există alte soluţii pentru sprijinirea presei, citiţi mai multe pe siteul USR”, conchide partidul condus de Dan Barna.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne