"Nu se vorbeşte în Constituţie de vacanţă parlamentară" - Zegrean, despre atacarea moţiunii la CCR

Augustin Zegrean
Augustin Zegrean (Epoch Times România)

Premierul Orban a anunţat, joi, că Guvernul va ataca la Curtea Constituţională depunerea moţiunii de cenzură. Motivul invocat: faptul că aceasta ar fi fost depusă în vacanţa parlamentară. În acest context, fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean susţine însă că nu este un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură, că în Constituţie nu se vorbeşte despre vacanţă parlamentară, ci Legislativul lucrează în două sesiuni ordinare.

Zegrean a mai adăugat că în perioada de vară, în care aleşii îşi desfăşoară activitatea în circumscripţii poate fi convocată sesiunea extraordinară şi nu este nicio diferenţă în activitatea Parlamentului în sesiunea ordinară şi cea extraordinară, relatează Ziare.com

"Sigur că nimeni nu poate fi oprit să depună plângere la Curte. Este dreptul de a se adresa justiţiei, este un drept fundamental şi constituţional, nu ţi-l poate lua nimeni. Problema este cineva va câştiga, dacă va sesiza Curtea Constituţională. Evident, conflict juridic de natură constituţională nu este prin faptul că s-a depus o moţiune de cenzură. Parlamentul este în funcţie de la învestire până la expirarea mandatului. În toată această perioadă Guvernul este responsabil, este răspunzător în faţa Parlamentului, pentru că în sistemul nostru constituţional Guvernul este numit în baza votului de încredere acordat de către Parlament şi Parlamentul poate retrage acest vot de încredere oricând, nu numai în sesiune, sau numai duminică sau numai toamna. Oricând", a afirmat Augustin Zegrean joi, la Digi 24.

Întrebat despre faptul că premierul Orban a invocat că moţiunea de cenzură poate fi depusă în sesiune parlamentară şi nu în vacanţă parlamentară, Zegrean a răspuns:

"Nu este vacanţă parlamentară. Nu se vorbeşte în Constituţie de vacanţa parlamentară. În Constituţie spune că Parlamentul lucrează în două sesiuni ordinare, două sesiuni pe an, una începe în februarie şi se sfârşeşte în iunie, alta începe în septembrie şi se sfârşeşte în decembrie. Rămân 4 luni în care parlamentarii sunt în funcţie, dar îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, în circumscripţiile electorale. În această perioadă pot fi convocate sesiuni extraordinare şi nu scrie în Constituţie ce nu se poate face în sesiune sau că nu s-ar putea depune moţiune de cenzură în sesiune extraordinară. Nu este nicio diferenţă din punct de vedere al Parlamentului, al activităţii parlamentare între sesiunea ordinară şi sesiunea extraordinară. Deci cine spune că nu se poate depune moţiune de cenzură în timpul vacanţei parlamentare este în afara Constituţiei".

Întrebat când ar trebui să fie votată moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban, Augustin Zegrean a precizat că în maxim 3 zile de la citirea acesteia în Parlament.

Reamintim că Ludovic Orban a anunţat joi că Guvernul va ataca la Curtea Constituţională depunerea moţiunii de cenzură.

„Am luat decizia să declanşăm conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privitor la depunerea acestei moţiuni de cenzură. Este fără precedent, în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD-ul, să ajungă să facă ce nu s-a întâmplat în 30 de ani – să depui moţiune de cenzură în vacanţă parlamentară. Până acum toate moţiunile de cenzură au fost depuse în sesiunile parlamentare. Mai mult: într-o sesiune au depus moţiunea, într-o sesiune voiau să citească moţiunea şi voiau în a treia sesiune extraordinară să şi dezbată şi să o voteze”, a declarat Ludovic Orban.

Totodată, referitor la textul moţiunii de cenzură, şeful Executivului şi-a exprimat revolta susţinând că documentul este o “colecţie de minciuni, de date falsificate, nişte minciuni gogonate, care sunt contrazise de orice statistică oficială”.