Noul dosar a lui Gabriel Oprea. Declaraţii controversate ale nepoatei generalului

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

Declaraţia dată de avocata Loredana Radu, potrivit căreia i-a vândut unchiului său, Gabriel Oprea, un teren cu 400.000 de euro, a ridicat mai multe suspiciuni procurorilor. Nepoata politicianului a susţinut că a ţinut banii în birou timp de 8 ani, dar a refuzat să se lase testată cu detectorul de minciuni. Fostul vicepremier s-a ales cu un nou dosar, scrie jurnalistul Ionel Stoica în Adevărul.

"Domnul Oprea Gabriel avea încredere foarte mare în mine, după cum şi eu am în dumnealui. În contextul acestei relaţii strânse, eu i-am vândut domnului Oprea Gabriel tot ceea ce el a dorit să cumpere de la mine, însă la acest moment, în afară de terenul care face obiectul cauzei, putând indica un teren situat în Voluntari în stradă Titu Maiorescu şi un altul în Pipera", a declarat fosta avocată.

Deşi susţine că a încasat banii încă de la momentul tranzacţiei, din decembrie 2008, de la Oprea, Loredana Radu a depus abia pe 4 mai 2016 într-un cont bancar suma de 400.000 de euro pe care ar fi primit-o de la unchiul ei. Femeia susţine că timp de 8 ani a păstrat întreaga sumă într-un dulap în propriul birou, însă a refuzat să răspundă la întrebările suplimentare ale procurorilor DNA care urmăreau să verifice cât de reale sunt afirmaţiile.

"Provenienţa sumei nu a putut fi determinată cu certitudine, având în vedere că persoana care a predat efectiv banii avea calitatea de apărător al inculpatei, iar aceasta a invocat secretul profesional ca impediment la audierea în calitate de martor", susţin procurorii DNA.

Pentru a citi articolul integral intraţi aici.

"Deocamdată Loredana Radu îl înfundă prin probe indirecte pe Gabriel Oprea, însă dacă nepoata Loredana se apucă să vorbească, eventual să-şi salveze propria piele, Oprea nu va mai vedea în veci lumina zilei.

Cea mai mare parte a proprietăţilor imobiliare ale lui Oprea au fost cumpărate direct de la Loredana Radu, care, potrivit surselor la care am avut acces, nu făcea altceva decât să intermedieze şpăgile acestuia.

Sursele mele mai spun că şpăgile erau primite de Oprea fie ca să rezolve reconstituirea unor titluri de proprietate, fie ca să rezolve dosarele unor urmăriţi penal în justiţie", a comentat, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne