Noua Zeelandă va sacrifica 150.000 vaci pentru a eradica o boală bacteriană

Planul împotriva "Mycoplasma bovis" va dura 10 ani şi va costa aproximativ 526 milioane de euro.
(photos.com)

Guvernul din Noua Zeelandă a anunţat luni, 28 mai, că va sacrifica peste 150.000 de capete de bovine pentru a eradica boala bacteriană Mycoplasma bovis, după ce a ajuns la un acord cu sectorul zootehnic. Primul ministru Jacinda Ardern a descris ca fiind „dificilă“ decizia de a realiza acest plan, care urmează să fie pus în aplicare în următorii 10 ani şi va costa aproximativ 526 milioane euro.

„Decizia de a eradica [boala] este determinată de dorinţa guvernului de a proteja animalele de boli, la nivel naţional, precum şi de a ajuta baza economiei, sectorul zootehnic“, a declarat Ardern într-un comunicat.

„După ce am vorbit cu fermierii afectaţi în ultimele săptămâni, este evident că se înregistrează pierderi, dar să nu se facă nimic şi să se lase ca boala să se răspândească ar crea doar mai multă anxietate fermierilor“, a adăugat premierul.

Autorităţile se aşteaptă ca în următorii doi ani să se execute cea mai mare parte a planului, ale cărui costuri vor fi suportate în procent de 68% de guvernul din Noua Zeelandă, iar 32% de organizaţiile din sectorul zootehnic DairyNZ şi Beef Lamb New Zealand.

Măsura va afecta 192 din cele 20.000 de ferme existente în ţară.

Katie Milne, preşedintele Federated Farmers, a declarat că decizia "va provoca durere şi traume familiilor afectate", dar este mai bine să scapi de boală decât să trăieşti cu ea de-a lungul anilor.

Autorităţile din Noua Zeelandă investighează modul în care această bacterie a sosit în ţară, fiind detectată în luna iulie a anului trecut.

Bacteria Mycoplasma bovis provoacă pneumonie şi artrită la bovine, precum şi infecţii ale ugerului şi avorturi, dar nu afectează oamenii şi nu reprezintă un pericol pentru siguranţa alimentară.

Mai multe informaţii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură