Nou studiu: virusul Wuhan are unele caracteristici care nu pot fi observate la viruşii naturali

Steagul Partidului Comunist Chinez, caricatură publicată în ziarul Jyllands-Posten. China a criticat vehement publicaţia pentru lezarea imaginii Partidului-stat
Steagul Partidului Comunist Chinez, caricatură publicată în ziarul Jyllands-Posten. China a criticat vehement publicaţia pentru lezarea imaginii Partidului-stat (Jyllands-Posten / Niels Bo Bojesen)

Cercetători în domeniul vaccinurilor norvegieni şi britanici au publicat dovezi care arată că virusul Wuhan, responsabil pentru pandemia COVID-19, este artificial.

Autorii trag două concluzii:

1. Mutaţiile care ar trebui observate în mod normal în cursul transmiterii virusului de la animale (lilieci) la om nu au avut loc în SARS-cov-2, indicând faptul că virusul ar fi fost complet „pre-adaptat” pentru infecţia umană.

2. Virusul Wuhan are inserţii în secvenţa sa care nu au fost niciodată detectate în natură şi contribuie la infecţiozitatea şi patogenitatea sa.

Ideea că virusul Wuhan, cunoscut drept SARS-cov-2, ar fi optimizat pentru a se lega de receptorii ACE2 umani - care se găsesc în plămâni, rinichi, intestine şi vase de sânge - nu este nouă, este evidenţiată şi de un studiu al unei echipe australiene.

În plus, SARS-cov-2 are un punct de clivaj al furinei polibazice, care nu se găseşte în niciun alt coronavirus de liliac, sau în alţi aminoacizi încărcaţi introduşi artificial, care sporesc capacitatea virusului de a se lega şi a intra în celulele umane formând „punţi de sare între virus şi suprafaţa celulei".

Aceste modificări sunt esenţiale pentru înţelegerea transmisibilităţii speciale a SARS-cov-2.

Autorii explică faptul că pandemia COVID-19 dezvăluie o patogenitate neurologică, hematologică şi imunologică care nu poate fi explicată prin folosirea receptorului ACE2.

Au existat observaţii clinice majore care sprijină o asemenea teorie, cum ar fi pierderea gustului şi a mirosului, dureri în gât, tuse uscată, dureri de cap şi dureri gastrointestinale severe, diaree.

SARS-cov-2, care se leagă de receptorii de gust din tractul respirator superior, oferă o modalitate perfectă pentru transmitere prin tuse.

Potrivit autorilor, infecţia respiratorie orală şi superioară poate duce la transmiteri către tractul respirator inferior, cauzarea de probleme gastrointestinale şi o cascadă de răspunsuri imunologice producătoare de inflamaţie (efectul de citokine).

Dar invazia masivă a organismului de către virus, datorită "îmbunătăţirii" co-receptorilor, ar putea explica multiplele daune aduse sistemului cardiovascular, a problemelor generate pentru celulele T, celulelor asociate cu afecţiuni neuropatologice şi, în sfârşit, pentru hipoxia severă observată în cazuri grave ale bolii.

După cum notează autorii, dezvoltarea unui vaccin eficient nu poate fi realizată fără o analiză obiectivă a structurii SARS-cov-2, a modului său de acţiune şi a originii sale.

Citiţi şi Agenţiile franceze de informaţii au avertizat despre posibile "scurgeri catastrofale" la Institutul Wuhan

Acest efort a fost împiedicat de refuzul Chinei de a dezvălui pe deplin informaţiile pe care le deţine, coroborat cu o campanie de dezinformare ştiinţifică motivată politic de Partidul Comunist Chinez, care încearcă să evite responsabilitatea, însoţită de sprijin acordat Chinei de către unii oameni de ştiinţă occidentali şi de o mass-media neinformată şi servilă.

Aceasta include deciziile editoriale ale revistelor ştiinţifice şi medicale, care par să favorizeze în mod copleşitor varianta oficială a Chinei conform căreia pandemia COVID-19 este doar un alt focar care apare în mod natural, în ciuda evidenţelor care arătau că în Institutul de Virologie Wuhan au loc experimente de creştere a performanţei coronavirusurilor de liliac, studii asupra cărora oamenii de ştiinţă atrăgeau atenţia că sunt foarte periculoase.

De curând, Sir Richard Dearlove, fost şef al agenţiei britanice de spionaj MI6, a atras public atenţia că virusul este făcut artificial în laboratoarele chineze. La începutul apariţiei pandemiei, Dany Shoham, cercetător în domeniul războiului bacteriologic care a lucrat mulţi ani în Mossad, a atras atenţia că în Wuhan existau două laboratoare bacteriologice unde regimul comunist chinez desfăşura programe ilegale militar-civile.