Noile provocări de securitate: perspective NATO şi SCO despre Afganistan şi Asia Centrală

Prima întâlnire a NATO / UE / SCO (Shanghai Cooperation Organization) organizată de German Marshall Fund (GMF) şi Fundaţia Eurisc la Bucureşti a adus în capitala României experţi din Afganistan, Germania, Iran, Rusia, Bulgaria şi China care au discutat despre situaţia de securitate din Afganistan, despre viitorul operaţiunilor NATO după tăierea bugetelor militare în ţările europene şi despre bătălia pentru influenţă dintre Rusia şi China în Asia Centrală.

Mostafa Dolatyar, directorul general al Institutului pentru Studii politice şi internaţionale din Teheran, a arătat că ”problema SUA şi a NATO este că sunt prea obsedaţi de securitatea lor ca să ia în considerare securitatea celorlalţi”. În opinia sa, există o lipsă de coordonare internaţională între actorii implicaţi în Afganistan iar ca urmare ”rezultatele nu sunt optimale”. De asemenea există o lipsă de complementaritate între NATO, UE şi CSTO. Dolatyar crede că mentalitatea NATO trebuie să se schimbe şi trebuie să se pună mai mult accent pe binele comun şi pe egalitatea dintre ţări.

Expertul iranian consideră că există destule mecanisme de cooperare, dar ”în prezent vorbim tot despre aceleaşi teme în legătură cu viitorul Afganistanului ca şi cu 12 ani în urmă şi indiferent ce criterii luăm în considerare, Afganistanul este măcinat de insecuritate şi este un eşec total”.

La rândul său Markus Kaim, cercetător la think-tank-ul german Stiftung fuer Wissenschaft und Politik (SWP), a explicat cum vor arăta misiunile expediţionare de tipul Afganistan în viitor, odată cu tăierea bugetelor militare în toată Europa şi de ce va conta managementul de gestionare a crizelor militare.

El a observat că în prezent se înregistrează o mission fatigue a intervenţionismului liberal. ”Intervenţiile din Bosnia sau Afganistan au fost un succes pe termen scurt, dar pe termen lung nu pentru că deşi au fost create entităţi politice noi, acestea au rămas instabile”, explică Kaim.

Problema principală rămâne că de la începutul crizei din 2008, bugetele militare au fost reduse în UE cu 50%. Ca urmare a lipsei de resurse financiare şi capabilităţi militare, s-a diminuat şi voinţa politică de a participa la misiuni out-of-the-area.

Cercetătorul german a reamintit că priorităţile interne s-au schimbat, ele fiind centrate mai mult pe combaterea crizei economice şi financiare. Chiar şi administraţia Obama a spus foarte clar că se va concentra pe nationbuilding at home, nu pe nationbuilding în Afganistan sau alte ţări. ”Ca urmare a pivotării SUA către Pacific, Europa trebuie să se obişnuiască că asigurarea securităţii periferiei europene nu mai este o prioritate pentru SUA”, a mai atras atenţia cercetătorul de la SWP care consideră că Europa ar trebui să-şi asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate.

În privinţa Afganistanului, Kaim consideră că după retragerea totală a trupelor SUA programată pentru 2014 nu va fi suficient dacă vor rămâne trupe ale Turciei sau Italiei pentru a menţine securitatea.

În prezent se înregistrează o mission fatigue a intervenţionismului liberal. De la începutul crizei din 2008, bugetele militare au fost reduse în UE cu 50%. Ca urmare a lipsei de resurse financiare şi capabilităţi militare, s-a diminuat şi voinţa politică de a participa la misiuni expediţionare.

Cât despre operaţiunile NATO, misiunile expediţionare nu vor dispărea, dar vor fi de dimensiune mai mică. Operaţiunea din Libia va constitui un template pentru viitoarele intervenţii. Pe de altă parte, Kaim preconizează dezvoltarea de ”parteneriate globale” ale NATO cu ţări precum Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud, în locul parteneriatelor strategice.

În opinia expertului german, în viitor se va pune mai mult accent pe capacity building, ”adică ajutarea altora pentru ca să-şi asigure propria securitate”. O variantă alternativă ar fi, în opinia lui Kaim, ”creşterea numărului de arme exportate către regiuni şi parteneri identificaţi, ca fiind strategici”. El a dat exemplul Germaniei care vinde Panzere şi alte echipamente de luptă unor ţări precum Qatar şi Arabia Saudită.

La rândul său profesorul afgan Quadir Amiryar, fost consilier al Ministrului Afgan al Educaţiei, a subliniat că Afganistanul este o ”problemă globală care nu poate fi soluţionată fără implicarea vecinilor săi” şi că ”conflictul dintre SUA şi Iran a avut un impact direct negativ asupra soluţionării conflictului din Afganistan”. El a mai arătat că şi China are o importanţă mare în această ecuaţie pentru că poate influenţa Pakistanul, care este foarte dependent economic de Beijing.

Dincolo de Afganistan, Li Lifan, secretar general al Shanghai Cooperation Organization Study Center, în cadrul Academiei de ştiinţe sociale din Shanghai, a arătat ce interese şi forţe statale se ciocnesc în Asia Centrală. El a amintit că Kazahstanul, o economie emergentă care beneficiază de pe urma resurselor mari de petrol, este angrenat într-o dispută legată de graniţă cu Uzbekistanul. De asemenea în regiune există o competiţie pentru resursele de apă.

Artyom Lukin, profesor asociat la Far Eastern Federal University din Vladivostok, Rusia, a susţinut că în regiune ar trebui să se formeze un concert asiatic al statelor respective, folosind experienţa de integrare europeană. În privinţa competiţiei dintre China şi Rusia pentru influenţă în regiune, cercetătorul rus susţine că ”cele două ţări au arătat că pot să gestioneze problemele comune”. El a mai arătat că în Estul Îndepărtat al Rusiei foarte mulţi ruşi mor din cauza drogurilor consumate, care vin din Asia Centrală.

Anton Tsvetov, cercetător la Russian Internaţional Affairs Council, recunoaşte că ”ne place sau nu ne place China este cea mai influentă forţă în regiune, dar şi Rusia contează”. În opinia sa, este greşit să fie aplicate Asiei Centrale principiile care au stat la baza creării spaţiului euroatlantic pentru ca aceste state sunt foarte diferite.