Noile discuţii în “Formatul Normandia” nu aduc pacea în estul Ucrainei

Miniştrii de externe din Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte foaia de parcurs pentru procesul de pace în estul Ucrainei.
(De la st la dr) miniştrii de externe Jean-Marc Ayrault din Franţa, Frank-Walter Steinmeier din Germania, Serghei Lavrov din Rusia si Pavlo Klimkin din Ucraina pozează înaintea întâlnirii lor din Minsk, 29 noiembrie 2016.
(De la st la dr) miniştrii de externe Jean-Marc Ayrault din Franţa, Frank-Walter Steinmeier din Germania, Serghei Lavrov din Rusia si Pavlo Klimkin din Ucraina pozează înaintea întâlnirii lor din Minsk, 29 noiembrie 2016. (Captură Foto)

La cea mai recentă întâlnire pentru discutarea strategiilor de soluţionare a conflictului ucrainean s-a înregistrat un progres limitat, au anunţat marţi cei patru miniştri după întâlnirea lor din capitala belarusă Minsk.

“Astăzi a fost, din nou, foarte dificil”, a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, după întâlnirea de patru ore cu colegii săi din Franţa, Rusia şi Ucraina.

“Doar vorbele goale nu vor fi suficiente pentru soluţionarea acestui conflict”, a mai precizat Steinmeier.

Discutând despre progresul limitat, Steinmeier a susţinut că soldaţii vor continua să fie retraşi din zonele fierbinţi ale liniei de front din estul Ucrainei. Crucea Roşie ar putea ajuta la facilitarea unui schimb de prizonieri semnificativ până la sfârşitul acestui an, a adăugat diplomatul german.

Totuşi, miniştrii de externe nu au reuşit să ajungă la un consens asupra unei foi de parcurs pentru implementarea acordului de pace de la Minsk ce a fost semnat în februarie 2015. Toate cele patru ţări au căzut de acord să continue discuţiile, în ciuda lipsei unor rezultate vizibile.

“Astăzi nu s-au înregistrat progrese. Acordurile de la Minsk s-au blocat – nu reuşim să cădem de acord asupra etapelor”, a declarat reporterilor ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. “Munca va continua”.

Atât Ucraina, cât şi Rusia au opinii fundamentale diferite cu privire la modul de a soluţiona conflictul, a declarat ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin.

În plus, se pare că nu s-a ajuns la un acord nici în privinţa desfăşurării de alegeri în regiunea est-ucraineană Donbas, după cum au cerut separatiştii pro-ruşi din zonă.

Lavrov a respins, de asemenea, o propunere a ucrainenilor de a permite observatorilor OSCE înarmaţi să pătrundă în zona contestată. Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut misiunea în timpul unei întâlniri în Berlin desfăşurate în octombrie.

În ciuda progresului limitat şi a cantităţii mari de muncă ce trebuie depusă, ministrul francez de Externe Jean-Marc Ayrault a declarat marţi: “Chiar dacă dialogul este dificil, acesta nu s-a prăbuşit”.

Conflictul din estul Ucrainei a provocat moartea a peste 9.600 de persoane de la izbucnirea sa în aprilie 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe