Noi forme de consum: sneakerheads sau pasiunea de a colecţiona pantofi sport

Ediţiile limitate ale marilor branduri îi încurajează pe colecţionarii de încălţăminte sportivă să cheltuie sume importante pentru pasiunea lor.

Sneakers
Sneakers (evolutionboutique.it)

La doar două zile distanţă, două perechi de pantofi sport au atins cifre record în licitaţii separate. Este vorba despre cei pe care i-a purtat Michael Jordan în finala Jocurilor Olimpice de la Los Angeles '84 (peste 170.000 euro) şi o pereche de pantofi sport, replică a celor apăruţi în filmul Back to the Future 2 (47.095 euro).

În timpuri diferite şi în locuri diferite, două fenomene, iniţial destul de diferite între ele - precum hip-hop-ul şi apariţia lui Michael Jordan, „recunoscut ca cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor”, după cum se menţionează pe site-ul NBA - au lansat pasiunea pentru colecţionarea pantofilor sport.

Fenomenul a început la sfârşitul anilor '70, odată cu extinderea fenomenului hip-hop în New York. Purtarea hainelor extravagante era un semn distinctiv al artiştilor de la începutul mişcării hip-hop, iar adepţii lor au început să-i imite.

Adidaşii sunt uşor de personalizat, fie prin şireturi colorate sau desenând, cu un simplu pix, trei linii (specifice firmei Adidas) iar atunci când cineva găsea o pereche de pantofi sport care-i plăceau, nu era ceva neobişnuit să cumpere mai mult de o pereche (pentru a avea o rezervă la îndemână: când se rupea o pereche se înlocuia cu alta). Dar fenomenul hype a izbucnit la mijlocul anilor optzeci. Nike a lansat, în 1985, propriul brand de pantofi de baschet, cunoscuţi ca "Air Jordan" şi de aici s-a dezlănţuit nebunia de a-i avea. Văzând o oportunitate în acest fenomen, brandurile au început să producă ediţii limitate.

Aceste producţii exclusiviste - 500 perechi în întreaga lume – au fost cele care au deşteptat pasiunea colecţionarilor de sneakerşi - sneakerheads - un termen prin care se recunosc colecţionarii de pantofi sport sau sneakers, numele dat acestui tip de încălţăminte în SUA.

Potrivit unui raport ebay – pagina web unde sneakerheads realizează o treime din cumpărături - vânzarea de pantofi de sport în rândul colecţionarilor a reprezentat, în 2014, un procent de 5% (986 milioane euro) din totalul vânzărilor acestui tip de încălţăminte (19.700 milioane euro), relatează lavanguardia.com

În cele din urmă, firmele de lux au recuperat spiritul original al colecţionarilor de unicate şi acum producătorii principali oferă online posibilitatea de a personaliza pantofii după gusturile consumatorilor.

Potrivit experţilor, fenomenul sneakerhead este un exemplu al capacităţii capitalismului de a „absorbi ceea ce vine din cultura alternativă, transformând-o într-o opţiune în plus de consum”.

Lumea sneakerhead a evoluat mult de la începuturile sale. „Primii care am început colecţionarea de sneakers am făcut-o deoarece aveam o relaţie romantică cu pantofii”, spune Reyes Yllera, creatoarea Dashape, cel mai important eveniment pentru colecţionarii din Spania, care găzduieşte o colecţie de 250 de perechi. „Veteranii au o memorie specială a primilor pantofi sport pe care i-au cumpărat şi cât de mult au costat”, explică Yllera pentru lavanguardia.com.

În prezent, profilul colecţionarilor acestui gen de încălţăminte este diferit: „un tânăr - deşi sunt din ce în ce mai multe femei - între 16 şi 21 de ani, cu o putere de cumpărare medie - ridicată, care ori are un loc de muncă ori trăieşte încă cu părinţii săi, care îl ajută la cumpărături. În ultima ediţie a evenimentului Dashape ne-a surprins numărul de copii care au venit împreună cu părinţii lor”, spune creatoarea acestui spectacol.

Mai mult, persoanele care aderă acum la această tendinţă „uneori achiziţionează pantofii ca trofee pentru a se mândri în faţa altor colecţionari”, spune Yllera.

Pentru acest expert, atât exhibiţionismul cât şi reţelele sociale şi hiper-consumerismul sunt foarte caracteristice culturii tinerilor din ziua de astăzi. Reyes Yllera recunoaşte, de asemenea, importanţa reţelelor sociale care au fost la vârf în această tendinţă, deoarece „acum, există grupuri de colecţionari în reţelele sociale care facilitează contactele” între fanii de pantofi.

Ne confruntăm cu un colecţionism scump. Preţurile variază de la sute de euro la mii de euro, din moment ce modelele cele mai râvnite nu au inundat piaţa, dar aparţin ediţiilor limitate precedente.

Un sneakerhead nu va purta pantofii cumpăraţi niciodată. Îi ţine în cutie neatinşi şi încearcă să-i păstreze în timp, chiar dacă nu este întotdeauna uşor. „De-a lungul anilor, materialele din care sunt realizaţi – în special poliuretanul tălpilor – se degradează şi dacă sunt încălţaţi după zece ani, spre exemplu, se pot rupe rapid”, spune Yllera pentru aceeaşi publicaţie. Şi acest lucru este un dezastru, deoarece la pierderea ireparabilă a unei perechi de pantofi, care ar putea fi unici sau foarte dificil de obţinut, se adaugă tragedia că nu mai pot fi revânduţi pentru a face bani, un alt motiv pentru care sneakerheads cumpără pantofi şi chiar reuşesc să trăiască din această afacere.

Şi, în cele din urmă, fenomenul sneakers a pătruns şi în marile branduri de modă care au înţeles imediat ce se întâmplă: nu doar o creştere exponenţială a colecţionarilor ci şi un succes răsunător al vânzărilor de încălţăminte şi îmbrăcăminte sportivă. Şi-au dat seama că persoanele se îmbracă la modă chiar şi atunci când fac sport şi că există un interes real în acest sens. Aşa că, au creat pantofi sport nu numai pentru sport dar şi pentru a-i încălţa zilnic.

Nike, spre exemplu, a creat materiale pentru Chanel şi în 2014 a lansat o colecţie de pantofi de primăvară-vară semnată de designerul Karl Lagerfeld.

O altă casă de modă a creat modelul de sneakers de mai jos, pus la vânzare pentru cifra de 2.800 euro.

Dolce&Gabana şi-a lansat, de asemenea, propria colecţie de sneakers. Modelul din fotografie costă 1.450 euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style