Nicuşor Dan va candida la Primăria Municipiului Bucureşti

Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Florin Chirila/Epoch Times)

În contextul arestării lui Sorin Oprescu pentru luare de mită, preşedintele Grupului de Iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, a confirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să candideze pentru postul de primar.

"Acest eveniment al vecinilor noştri (conferinţă de presă a avut loc într-o clădire din apropierea sediului DNA n.r.) ne forţează să anunţăm ceva ce voiam să anunţăm mult mai târziu, veţi vedea un eveniment de candidatură, cu propuneri pentru directori, cu proiect cu tot, răspunsul este da.", a declarat Nicuşor Dan, întrebat de presă dacă se gândeşte să candideze la postul de primar al Capitalei.

Întrebat de jurnalişti dacă ar accepta sprijinirea candidaturii sale de către un partid politic parlamentar, Nicuşor Dan a confirmat că orice partid politic care doreşte să-i susţină candidatura fără să ceară nimic în schimb, va fi binevenit. În ceea ce priveşte negocieri concrete cu partide, acestea ar putea avea loc în viitor, funcţie de programe politice etc.

Întrebat dacă, în viziunea sa, un om corect s-ar putea descurca în actualul sistem, respectiv cu oamenii care lucrează actualmente în sistem, Nicuşor Dan a confirmat:

"Dacă mă puneţi mâine primar, mai întâi voi avea grijă să schimb directorul Direcţiei Juridice din primărie, pe dl Adrian Iordache. Pentru aceasta trebuie, conform legii funcţionarului public, o comisie din reprezentanţi ai primăriei şi ai sindicatelor şi trebuie găsite nişte nereguli. Zecile de dosare de revendicări tratate discreţionar sunt suficiente pentru ca Dl Iordache să fie demis. După ce ai un director juridic, poţi începe un control al legalităţii actelor realizate de ceilalţi directori din primării şi experienţa noastră cu Direcţia Urbanism, experienţa DNA-ului cu Direcţia Economică, cu Direcţia Generală Infrastructură ne poate lăsa să presupunem ilegalităţi în funcţionarea multor directori din primărie. În aceste condiţii aceşti directori pot fi demişi şi se pot face angajări pe concurs, pentru a fi angajaţi profesionişti.", a explicat Nicuşor Dan.

Reamintim că, în decembrie 2014, procurorii DNA l-au deferit instanţei pe Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei generale de infrastructură şi servicii publice (DGISP) din Primăria Capitalei, acesta fiind acuzat că administra firme şi că a primit bani şi bunuri pentru a acorda contracte ale municipalităţii. Se pare că pe Dumitru l-a pierdut luxul opulent pe care îl afişa, acesta atrăgând atenţia instituţiilor anticorupţie.

Şapte luni mai, DNA l-a trimis în judecată şi pe consilierul lui Oprescu, Solomon Wigler, pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant că lua mită 25.000 euro de la un om de afaceri căruia i-a promis că va interveni la primar şi la consilierii locali în vederea obţinerii unor autorizaţii şi a unor PUZ-uri, ceea ce arată, în opinia lui Nicuşor Dan, că fenomenul corupţiei este extins şi la Direcţia Urbanism.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne