Nicuşor Dan, revoltat: Firea pârjoleşte ogoarele şi otrăveşte fântânile!

Nicusor Dan
Nicusor Dan (Epoch Times România)

Deputatul Nicuşor Dan o acuză sâmbătă, în cadrul unui comunicat de presă, pe primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, că "pârjoleşte ogoarele şi otrăveşte fântânile".

"După ce Primăria Capitalei a încheiat 2019 practic în incapacitate de plată, am solicitat Gabrielei Firea un gest de responsabilitate, un buget pentru 2020 care să echilibreze bugetul prin ajustarea cheltuielilor în raport cu veniturile reale. Din păcate, nu ne putem aştepta de la Gabriela Firea la gesturi de responsabilitate, bugetul propus pentru 2020 fiind la fel de delirant ca precedentele. Solicit, totuşi, Primarului Gabriela Firea, în temeiul Legii administraţiei publice locale, o dezbatere publică a Legii bugetului, astfel încât cetăţenii să poată să îşi expună punctul de vedere cu privire la bugetul propus. Bugetul propus pentru 2020 prevede cheltuieli de 7,2 miliarde lei, în condiţiile în care veniturile din ultimii ani au fost de 4 miliarde lei/an! Se repetă scenariul din ultimii doi ani", a precizat Nicuşor Dan.

Potrivit deputatului, în 2018 s-au estimat veniturile la 5,7 miliarde lei, dar s-au realizat doar 4,2 miliarde lei, cu 1,5 miliarde lei mai puţin. Cheltuielile au fost de 4,7 miliarde lei, de unde un deficit de jumătate de miliard de lei.

"În 2019 s-au estimat veniturile la 6,8 miliarde lei, dar s-au realizat doar aprox. 4,2 miliarde lei, cu 2,5 miliarde lei mai puţin (până în noiembrie se realizaseră venituri de 3,8 miliarde lei). Cheltuielile pentru 2019, estimate iniţial la 6,8 miliarde lei, au fost probabil de aprox. 5 miliarde lei, de unde un nou deficit de aprox. 1 miliard de lei. (execuţia bugetară pe 2019 ne va da cifrele definitive). Atrăgeam atenţia în decembrie că există numeroase obligaţii de plată neonorate, cea mai consistentă fiind la STB, unde până în noiembrie se plătise doar 0,5 miliarde din subvenţia de 1 miliard lei. Presa a relatat că STB a garantat cu clădirile şi cu o parte din flotă datoria către ANAF, o premieră nefericită pentru Bucureşti", a continuat Nicuşor Dan.

Deputatul, care candidează la Primăria Capitalei, atrage atenţia că structura bugetului pentru 2020 este foarte asemănătoare cu bugetul din 2019.

"De exemplu, ajutoarele sociale în numerar, celebrele vouchere, sunt de 341 milioane lei (423 milioane lei împreună cu logistică aferentă), adică 10% din bugetul real", a arătat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne