Nicuşor Dan: Administraţia publică e la nivelul anilor '20, iar economia este feudalizată

Oamenii cinstiţi ar trebui să intre în politică. Implicarea este, în opinia preşedintelui Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, soluţia cea mai rapidă pentru rezolvarea urgenţelor României.
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Uniunea Salvaţi România, partid ce se pregăteşte să candideze la alegerile parlamentare, va veni pe 15 septembrie cu un program tehnocrat la care lucrează deja o echipă din interiorul Uniunii, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul USB Nicuşor Dan.

"Acest program urmăreşte construirea unui stat de drept funcţional, cu o justiţie predictibilă şi transparentă, cu o administraţie cu proceduri şi cu criterii clare de promovare, cu achiziţii transparente astfel încât să nu se mai fure 4 miliarde de euro, cum se întâmplă acum, cu o legislaţie electorală favorabilă participării, adică cu praguri electorale mai scăzute şi cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Administraţia publică e la nivelul anilor '20, iar economia este feudalizată.

Pentru că oameni s-au săturat de actuala clasă politică stăpână pe toate resursele, nu vrem să excludem pe nimeni din acest proiect, nu credem că este constructiv în acest moment o împărţire ideologică sau o dezbatere între tradiţionalişti şi modernişti", a declarat Nicuşor Dan.

Celor neîncrezători că o construcţie nouă poate să performeze la alegerile parlamentare, liderul USB le-a răspuns că oamenii sunt atât de nemulţumiţi încât lucrurile se întâmplă mult mai repede.

"Vrem să schimbăm percepţia în legătură cu ce poate face un om politic şi prin puterea exemplului sperăm să se schimbe şi celelalte partide. Miza USB/USR nu o reprezintă funcţiile, ci proiectele. La Bucureşti consilierii votează proiectele bune şi le resping pe cele care contravin intereselor publice şi asta urmăreşte să se întâmple şi în viitorul Parlament", a punctat Nicuşor Dan.

Liderul USB vede pentru viitor două scenarii:

"Unul în care mandatul Executivului va depinde de mandatele parlamentarilor USR care vor condiţiona susţinerea de includerea proiectelor în programul de guvernare, şi altul în care USR va face opoziţie şi va spune NU unor legi precum pensiile speciale pentru aleşi. Acum majorităţile împart funcţii şi fiecare ignoră când fură celălalt, USB/USR vrea să schimbe acest mod de a face politică."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne