Nicuşor Dan acuză înţelegeri pe sub masă între "hrebenciuci", în Parlament

Funcţiile de conducere în comisiile din Camera Deputaţilor au fost împărţite prieteneşte între varii "hrebenciuci", alocarea acestora neavând de-a face cu obiectivul de a da societăţii legi mai bune, susţine Nicuşor Dan, liderul Uniunii Salvaţi România.
Nicusor Dan(USR),
Nicusor Dan(USR), (Florin Chirila/Epoch Times)

Negocierile pentru împărţirea comisiilor în Parlament - sau mai bine zis lipsa unor negocieri reale - a stârnit nemulţumirea liderilor Uniuni Salvaţi România, care acuză că funcţiile au fost împărţite prin "negocieri pe sub masă", interesele personale şi cele de grup primând în faţa intereselor românilor.

"Am refuzat să semnez înţelegerea dintre PSD şi PNL, mai precis unii hrebenciuci din PNL, care şi-au împărţit prieteneşte funcţiile în Camera Deputaţilor, în negocieri pe sub masă. Am fost pus în faţa unei liste care cu greu are legătură cu obiectivul de a da societăţii legi mai bune. Interesele personale şi cele înguste de grup au primat. Funcţionarea Parlamentului se bazează pe aceste complicităţi ascunse pe care le vom denunţa de fiecare dată", scrie, pe Facebook, Nicuşor Dan.

În completarea postării sale, Nicuşor Dan publică un scan după lista cu funcţiile în comisii, din care reiese că USR, a treia forţă politică în Parlament a primit în principal posturi de vicepreşedinţi şi secretari la comisii cu miză mai mică, preşedinţia revendindu-i doar la comisia de tehnologia informaţiei şi la comisia pentru egalitate de şanse între bărbaţi şi femei. În comisiile "grele" sau în cele în care USR are expertiză, precum Mediu, Administraţie Publică şi Cultură, formaţiunea nu are niciun reprezentant în funcţie de conducere.

Vedeţi lista mai jos.

Împărţire funcţii în comisii
Împărţire funcţii în comisii (Facebook)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne