Nicolicea se dezlănţuie: Victima - o reprezentantă a Ministerului Public care şi-a permis să-l corecteze

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Epoch Times)

Social-democratul Eugen Nicolicea a ridicat - în cadrul dezbaterilor pe OUG 6, a căror miză ar fi anularea probelor din dosare obţinute prin folosirea infrastructurii SRI - o nouă "problemă." Şi anume, că în OUG 6 se prevede că protocoalele trebuiau încheiate între SRI şi Ministerul Public, ori protocoalele s-au făcut între SRI şi DNA, SRI şi Parchetul General etc., de unde rezultă că am avea o mare încurcătură.

Venită la dezbateri, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casţie şi Justiţie a explicat că atunci când vorbeşti de Ministerul Public se vorbeşte şi de cele două structuri specializate, DIICOT, DNA.

"Ministerul Public are o organizare piramidală, în cadrul lui Parchetul de pe lângă ICCJ, aflat la vârf, apoi parchetele de pe lângă Curţile de Apel, Tribunale şi Judecătorii iar structurile specializate sunt în linie directă. DNA şi DIICOT sunt direcţii în cadrul Ministerului Public. Faptul că legiuitorul a înţeles să îl numească Minister Public nu înseamnă că a înţeles să aibă două entităţi diferite", a explicat procuroarea.

"Nu mai vorbiţi după ureche ci după lege - nu scrie niciunde în lege Ministerul Public este compus din...", a pus-o la punct Nicolicea. "E clar că nu înţelegeţi ce zic, noi nu înţelegem ce ziceţi. Unde găsim ce spuneţi dvs?", a reacţionat social-democratul.

Procuroarea: "În legea 304..."

Nicolicea: "Discutăm după..."

În discuţie a intervenit şi liberalul Cătălin Predoiu, dându-i lecţii de logică judiciară şi constituţională elementară lui Eugen Nicolicea. Social-democratul l-a pus, însă, rapid la punct şi pe el.

"Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în Parchete", intervine şi Predoiu.

Nicolicea: "Nu găsiţi în lege propoziţia că procurorii fac parte din Ministerul Public. Nu găsiţi nici propoziţia că Ministerul Public e constituit din parchete. Ce spuneţi dvs nu există în Constituţie. Ori nu există în Constituţie... În conceputul meu înţelesul e altul... Părerile dvs pot să fie geniale, dar câtă vreme nu sunt trecute în Constituţie..."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne