Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu noul şef al Misiunii OSCE în R. Moldova

Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti
Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti (presedinte.md)

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut miercuri, la Reşedinţa de stat, o întrevedere cu ambasadorul Michael Scanlan, noul şef al Misiunii OSCE în R. Moldova, transmite Moldpres cu referire la Serviciul de presă al Preşedinţiei. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii despre modalităţile de consolidare a relaţiilor de cooperare dintre Republica Moldova şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi despre situaţia din regiune.

Preşedintele Nicolae Timofti a apreciat poziţia fermă şi consecventă a OSCE cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Şeful statului l-a informat pe ambasadorul Michael Scanlan că reintegrarea Republicii Moldova este prioritatea strategică a autorităţilor de la Chişinău. „Suntem deschişi pentru un compromis rezonabil prin acordarea unui statut special regiunii din stânga Nistrului în cadrul Republicii Moldova”, a spus Nicolae Timofti.

Preşedintele ţării a arătat că de avantajele semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor beneficia atât locuitorii, cât şi agenţii economici din regiunea transnistreană. „În dialogul pe care-l purtăm cu liderii de la Tiraspol aducem mereu aceste argumente, însă autorităţile din regiunea transnistreană sunt refractare oricăror acţiuni de apropiere a celor două maluri ale Nistrului”, a conchis Nicolae Timofti.

În cadrul întrevederii, Nicolae Timofti şi-a exprimat îngrijorarea faţă de cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, care se află în afara controlului autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

Şeful statului şi-a exprimat dorinţa ca părţile implicate în negocierile în formatul 5+2 să-şi intensifice eforturile în vederea identificării unor soluţii politice durabile de reglementare a diferendului transnistrean.

Preşedintele a reiterat poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova cu privire la necesitatea retragerii de pe teritoriul ţării noastre a trupelor şi stocurilor de muniţii ale Federaţiei Ruse, precum şi înlocuirea forţelor de menţinere a păcii din zona de securitate de pe Nistru cu o misiune civilă cu mandat internaţional. „Prezenţa armatei a 14-a a Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida voinţei autorităţilor constituţionale de la Chişinău, reprezintă o încălcare flagrantă a statutului de neutralitate, stipulat în Constituţia ţării”, a declarat Nicolae Timofti.

Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan, i-a mulţumit Preşedintelui Republicii Moldova pentru informarea exhaustivă asupra dosarului transnistrean.

„Pe parcursul mandatului meu voi întreprinde acţiunile necesare pentru identificarea unei soluţii pragmatice în vederea soluţionării diferendului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării şi cu oferirea unui statut special regiunii din stânga Nistrului. Consider că politica paşilor mici va contribui la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului”, a declarat Michael Scanlan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe