Neagu Djuvara: ” Românul de pe stradă nu mai seamănă cu românul de acum 50-60 de ani”

Neagu Djuvara, dezbaterea „23 August – Eroi şi Victime”
Neagu Djuvara, dezbaterea „23 August – Eroi şi Victime” (Epoch Times România)

Pe 23 august sărbătorim, conform unui proiect de lege aprobat în 2011 în Parlament, „Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului”.

Pentru a marca această primă celebrare, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat dezbaterea 23 August – Eroi şi Victime. Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu şi Ştefan Bosomitu (IICCMER) au pus în discuţie semnificaţiile, consecinţele cât şi percepţiile actuale asupra acestui moment crucial din istoria secolului XX.

În 1939, în prezenţa lui Iosif V. Stalin a fost semnat la Moscova pactul de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, cunoscut şi sub numele de „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Preludiu al celui de-al Doilea Război Mondial, înţelegerea semnată la Moscova în 1939 a avut consecinţe devastatoare asupra istoriei Europei în a doua jumătate a secolului XX. În 1944, tot pe 23 august, România ieşea din alianţa militară cu puterile Axei, trecând de partea Aliaţilor. În acea zi, prin intervenţia curajoasă a tânărului rege Mihai I, România punea capăt războiului dus împotriva trupelor aliate, într-un gest despre care istoricii anglo-saxoni au opinat că ar fi scurtat războiul din Europa cu cel puţin şase luni. Nu în ultimul rând, ziua de 23 august a fost ziua naţională a României în anii regimului comunist. Sărbătorită cu fast de-a lungul celor 45 de ani de dictatură comunistă, ziua de 23 august se numea pe atunci „actul de la 23 august”, „ziua insurecţiei armate antifasciste şi antiimperialiste”, sau „ziua victoriei revoluţiei antiimperialiste şi antifasciste”.

Neagu Djuvara, ca ultim martor ocular în viaţă al unor momente importante legate de 23 august 1944 a lămurit câteva aspecte legate de această dată decisivă din istoria recentă. În expunere, detaliile biografice se împletesc cu explicaţiile istorice ajungându-se în final să se pună în discuţie semnificaţii istorico-politice din prezent.

Istoricul de 96 de ani, care la 23 august 1944 era proaspăt angajat al Ministerului de Externe (27 de ani), a fost mesagerul trimis în Suedia pentru reluarea negocierilor de armistiţiu arată că intenţia mareşalului Antonescu de a semna armistiţiul cu sovieticii era ”profund neserioasă”. Astfel, el arată că n-a existat ceea ce a intrat mai târziu în legendă ca ”telegrama de la Stockholm” care ar fi acceptat condiţiile mareşalului Antonescu şi l-ar fi încuviinţat să semneze armistiţiul cu Uniunea ­Sovietică.

”Dacă mareşalul Antonescu ar fi vrut într-adevăr să facă pace, de ce n-a trimis o telegramă secretă la Stockholm cum că este de acord să semneze armistiţiul ?”, se întreabă istoricul. ”Italia, iar mai târziu Germania şi Japonia capitulaseră fără condiţii, totuşi mareşalul român credea că poate să impună condiţii. Iar condiţiile erau atât de absurde încât sovieticii le-au acceptat imediat.” Astfel, mareşalul Antonescu cerea ca : 1. sovieticii să-i lase 15 zile ca să-i convingă pe germani să părăsească tot teritoriul românesc înainte de semnarea unui armistiţiu şi de ocuparea ţării de către armata sovietică şi 2. cerea ca după ocupaţie, sovieticii să lase un judeţ din vestul ţării să rămână fără prezenţă militară sovietică pentru ca acolo să funcţioneze nestingherite guvernul şi toate organele administrative centrale ale ţării. Neagu Djuvara a numit aceste condiţii de o ”mare naivitate”.

”Şi totuşi a existat o telegramă la 23 august”, a completat fostul trimis al Ministerului, din 1944. ”Cel care a expediat-o a fost Consilierul de Legaţie George Duca. El e cel care, de luni de zile, ducea cu ambasada sovietică negocieri în numele Opoziţiei, paralel cu ale ministrului Nanu şi fără ştirea lui. Or, în dimineaţa de 23 august, sovieticii, constatând că în ciuda derutei armatei române în faţa puternicului atac din 19-20 august, mareşalul Antonescu încă nu se hotăra după trei zile să ceară armistiţiu, s-au resemnat să accepte ipoteza de a semna armistiţiul cu un nou guvern, format de Opoziţie. În acest scop, ambasada sovietică l-a convocat urgent pe Duca, cerându-i să comunice Opoziţiei că acceptă ideea trimiterii peste liniile sovietice a unui reprezentant al Opoziţiei, în persoana generalului Aldea, împuternicit să negocieze termenii armistiţiului în numele unui guvern numit de Rege, după demiterea lui Antonescu. Asta e telegrama de la 23 august”.

În continuarea dezbaterii s-a vorbit şi despre semnificaţiile zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului.

Istoricul Adrian Cioroianu a observat că astăzi se vorbeşte mai mult de Holocaust decât de comunism, că înşişi tinerii noştri nu mai sunt preocupaţi atât de mult de comunism cum erau acum 20 de ani. De asemnea, nu i se pare un semn bun când o ţară vecină (Ungaria) ridică statui cu Horty.

La întrebarea unui reporter Epoch Times dacă nu cumva suntem victimile continue ale comunismului, ţinând cont şi de situaţia politică actuală criticată de guvernele internaţionale, Adrian Cioroianu a răspuns că nu ar trebui să ne temem de vreun ”pericol al dictaturii lui Băsescu sau Iliescu”.

Totuşi, Neagu Djuvara a avertizat să nu confundăm ”un risc politic cu faptul că cei care sunt la putere în ţara noastră sunt în mare parte ieşiţi din societatea comunistă de 45 de ani”, specificând că sunt, de fapt, mai bine de 45 de ani,” pentru că cei 10-15 ani de domnie a lui Iliescu a fost o prelungire a comunismului”. Problema pe care o vede cunoscutul istoric este în ce măsură ”s-a stricat mintea masei”. ”Majoritatea cetăţenilor români votează alandala.”

El a făcut observaţia că comunismul a pătruns din păcate ”în suflet, a schimbat profilul etic al românului. ”Pentru un om ca mine care am lipsit din ţară 45 de ani, românul de pe stradă nu mai seamănă cu românul de acum 50-60 de ani .

Făcând referire la o anecdotă, istoricul a observat că ”cretinul normal din comunism a dat din ce în ce mai mulţi cretini profunzi”, iar atunci ”când un popor întreg suferă 60 de ani de comunism” devine o masă formată din ”cretini profunzi” aflaţi în imposibilitatea de a face nişte alegeri normale.

S-a vorbit despre adevăr şi fals, despre manipularea istoriei după interese. Dar s-a vorbit şi cu speranţă despre acele perioade de pace din istorie. De exemplu, cercetătorul în istorie Nicolae Videnie a amintit de acea perioadă de după cucerirea Daciei, cu pacea de 1000 de ani, perioadă care corespundea cu calitatea adevărată a sufletului românesc: ”cei mai viteji şi drepţi dintre traci”.

Cercetătorul a făcut observaţia că ne confruntăm cu ”din ce în ce mai puţin adevăr şi din ce în ce mai multă propagandă şi manipulare. Povestea xyz a fost simplă propagandă, miturile comunismului, noi suntem azi captivi lor şi nu prea am depăşit momentul. Dar realitatea este alta.” E dincolo de fapte şi întâmplări şi se află în cauze. De exemplu, care sunt cauzele care au dus la apariţia comunismului şi ce putem face ca istoria să nu se mai repete? Ce putem face astăzi ca fantoma, spectrul comunismului (de care vorbea Marx, amintea Nicolae Videnie) să nu mai aibă acces la mintea şi inima românului? Răspunsurile le avem fiecare în conştiinţa noastră, în alegerile cu care ne luptăm, clipă de clipă, dintre Bine şi Rău.

alte articole din secțiunea Opinii