"Ne vrem parcul înapoi!". Protest pentru redeschiderea parcului Drumul Taberei

Protest pentru redeschiderea parcului Drumul Taberei
Protest pentru redeschiderea parcului Drumul Taberei (facebook.com)

Zeci de cetăţeni din Sectorul 6 au protestat duminică pentru redeschiderea singurului parc din Drumul Taberei, închis în urmă cu doi ani pentru lucrări de renovare, lucrări care ar fi trebuit terminate anul trecut.

Oamenii cer un parc plin de verdeaţă, nu de construcţii metalice, şi sunt nemulţumiţi că autorităţile au tăiat mulţi copaci şi au distrus o mare parte din spaţiul verde.

Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet" a organizat şi duminica trecută un protest paşnic pentru redeschiderea parcului, care, potrivit preşedintelui fundaţiei, Ştefan Florescu, "s-a bucurat de un imens succes în rândul locuitorilor sectorului 6, generând însă o reacţie lamentabilă a autorităţii locale".

Astăzi, oamenii s-au strâns din nou şi au cerut redeschiderea Parcului Drumul Taberei, pe care Primăria sectorului 6 continuă să îl ţină închis.

"Vă aştept alături şi duminică, 29 martie a.c., începând cu orele 11.30, la intrarea în Parcul Drumul Taberei (intersecţia străzilor Drumul Taberei cu Braşov), să protestăm paşnic faţă de faptul că parcul rămâne închis, după ce au minţit şi l-au redeschis doar câteva ore, încercând să ne arunce praf în ochi! Nu ne pot păcăli. Să le demonstrăm din nou că suntem toţi pentru unul şi unul pentru toţi! Să ne luăm parcul înapoi!", a fost apelul lansat de preşedintele fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet".

Cetăţenii veniţi la protest au fost întâmpinaţi de autorităţi cu baricade de lemn pentru a le bloca accesul în parc, a scris Ştefan Florescu pe contul său de Facebook, postând o serie de poze în acest sens: "Astfel înţelege Primarul Mănescu să întâmpine locuitorii Sectorului 6 la intrarea în Parcul Drumul Taberei. Mobilizând agenţii de paza să construiască baricade. Va aştept alături de noi, la un protest paşnic pentru deschiderea parcului".

Într-o postare ulterioară, Ştefan Florescu i-a acuzat pe paznicii parcului şi pe trimişii primăriei că au încercat să inducă ideea că protestul nu este paşnic dărâmând baricadele.

"Paznicii parcului şi trimişi ai Primăriei Sectorului 6 au încercat o diversiune, simulând că s-ar fi forţat spargerea baricadei, pentru a induce ideea că nu ar fi vorba despre un protest paşnic! Mulţumesc celor care îmi sunt alături şi înţeleg să nu răspundem provocării! Rămânem paşnici! Ne vrem parcul înapoi!", a declarat Ştefan Florescu.

Coordonatorul proiectului de modernizare a Parcului Drumul Taberei din partea Primăriei sectorului 6, Sorin Dina, a declarat marţi, cu prilejul unei vizite de lucru la acest obiectiv, că se intenţionează deschiderea parcului de 1 iunie, mai puţin zona serelor, potrivit evz.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne