"Ne vedem în Sibiu". Spiritul civic remodelează oraşul. Concurs de soluţii pentru mobilier urban dedicat dialogului social

Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu
Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu (Rareş Helici)

Societatea civilă din Sibiu anunţă lansarea unui concurs de soluţii pentru mobilier urban dedicat dialogului social. Intitulat simbolic, "Ne vedem în Sibiu", concursul este promovat de Filiala Sibiu-Vâlcea a OAR, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Comunitară Sibiu şi îşi propune să îmbogăţească Piaţa Huet din Sibiu cu un mobilier urban care să amintească mereu de forţa străzii şi să creeze în viitor un spaţiu al comunităţii dedicat dezbaterii publice.

Piaţa Huet, loc cu o bogată încărcătură istorică, este spaţiul care a găzduit în ultimul an numeroase proteste de notorietate naţională, precum protestele tăcute din faţa sediului PSD, protestul prin lectură etc. Pentru mulţi dintre cetăţenii Sibiului, Huet este spaţiul manifestării spiritului civic şi a iubirii faţă de cetate.

Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu
Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu (Rareş Helici)

Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu
Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu (Rareş Helici)

Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu
Manifestare civică în Piaţa Huet din Sibiu (Rareş Helici)

Redăm comuniatul remis Epoch Times de "Vă vedem din Sibiu", grup de iniţiativă civică ce salută organizarea acestui concurs.

"Spaţiul, ultima frontieră. Când sute de oameni ajung să ia în primire, prin simpla lor prezenţă, un loc anume şi să-l facă al lor, arhitectura este răspunsul la schimbarea socială.

Spaţiul public este un bun comun: pieţele, parcurile, străzile şi aleile sunt acele locuri unde oamenii sunt liberi să vină, să-şi petreacă timpul, să plece mai departe. Dintotdeauna el a coincis în mare măsură cu sfera publică, unde ideile sunt împărtăşite, discutate, dezbătute. Dintotdeauna... cu excepţia ultimului secol, când spaţiul şi sfera s-au înstrăinat. Spaţiul a fost acaparat de funcţia lui de circulaţie, iar sfera s-a transferat în mediul virtual, în televiziune, presă şi internet, un mediu preponderent unidirecţional, în care publicul primeşte informaţia fără a putea participa activ la dezbatere.

Limitările comunicării virtuale se resimt, iar nevoia regăsirii sferei publice în spaţiul public se manifestă pretutindeni unde civilizaţia modernă şi-a înstrăinat şi însingurat cetăţenii. Fie că vorbim despre Gezi Park în Istanbul, People’s Park în Berkley, Hyde Park în Londra, peste tot în lume, oamenii au aşezat în firescul funcţional al arhitecturii din oraşul lor un loc care să le aparţină, care să-i îndemne să dezbată, care să le ofere deopotrivă întrebări şi răspunsuri. Un loc al lor, clădit pe libertatea formei şi a cuvântului.

Sibiul se va înscrie pe harta lumii şi în această privinţă. Energia sutelor de oameni care au trecut prin Piaţa Huet în ultima lună se va materializa în viitorul apropiat printr-un mobilier urban, care să îi reprezinte şi care să contribuie la dinamica comunitară a oraşului, pentru că designul este întruchiparea creată a unei energii doar simţite.

Vă anunţăm aşadar cu mare bucurie că a fost lansat concursul de soluţii pentru mobilier urban dedicat dialogului social « Ne vedem în Sibiu». Concursul este promovat de Filiala Sibiu-Vâlcea a OAR, în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Comunitară Sibiu".

Acum patru sute de ani «ochii Sibiului » au fost o soluţie de arhitectură generată de utilitate care a devenit o marcă estetică identitară pentru oraş. Astăzi avem şansa să punctăm în estetica oraşului cu cea mai creativă lucrare dedicată comunităţii.

Concursul este deschis tuturor echipelor care au în componenţa lor un arhitect cu drept de semnătură. Mai multe detalii despre acest concurs găsiţi pe pagina OAR: http://oar.archi/actualitate/2018-concursuri-de-soluţii-in-pregătire

Sharing şi caring for Sibiu!