NATO: Rusia ar putea plănui o nouă ofensivă în Ucraina

Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul american Philip M. Breedlove.
Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul american Philip M. Breedlove. (Captură Foto)

Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul american Philip M. Breedlove, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Rusia şi forţele separatiste pro-ruse au exploatat acordul de încetare a păcii din estul Ucrainei pentru “a se remobiliza şi repoziţiona”, iar acum par a se pregăti pentru o nouă ofensivă împotriva armatei Ucrainei, conform ziarului Washington Times.

În timpul unei audieri la Capitol Hill, Breedlove a declarat legiuitorilor că susţine în general apelul lor pentru dotarea Ucrainei cu echipamente militare ofensive pentru a descuraja o ofensivă rusă, dar nu a oferit alte detalii.

Generalul a declarat Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Senatului american că oficialii ţării evaluează nivelul prezenţei militare în Europa ţinând cont de noua postură agresivă din ultimii ani.

“Rusia încearcă în mod flagrant să schimbe regulile şi principiile care au fost fundamentul securităţii europene timp de decenii”, a adăugat el. “Provocarea prezentată de o Rusie renăscută este globală, nu regională, şi de durată, nu temporară.”

Generalul Breedlove a declarat că Washingtonul ar trebui să cântărească cu atenţie dacă ar trebui să înceapă să furnizeze Kievului echipamente militare ofensive pentru a ajuta forţele ucrainene să lupte împotriva trupelor ruse şi a separatiştilor susţinuţi de Moscova în estul Ucrainei – o măsură căreia i s-au opus preşedintele american Barack Obama şi alţi lideri vestici, motivând că ar fi prea provocatoare.

“Eu susţin luarea în considerare a utilizării armelor ofensive pentru a schimba situaţia la sol şi pentru a ajuta la aducerea oponentului la masa discuţiilor, pentru a se ajunge la o soluţie finală”, a declarat generalul.

Fiind presat să ofere clarificări de către senatorul democrat Jack Reed din Comitetul pentru Servicii Armate din cadrul Senatului american, generalul a vorbit doar în termeni largi în privinţa a ceea ce este necesar. Situaţia nu ajută din cauza faptului că mai mulţi aliaţi ai NATO înfruntă probleme bugetare, a adăugat Breedlove.

Casa Albă a rezistat până acum apelurilor republicanilor şi democraţilor ca SUA să ofere arme ucrainenilor. Criticii susţin că astfel de echipamente militare, care includ rachete antitanc, vor provoca mai multă violenţă în estul Ucrainei şi vor amplifica confruntarea cu Rusia.

În luna februarie, legiuitorii americani au prezentat o legislaţie prin care cer 1 miliard de dolari în scopul livrării unor astfel de arme letale. Unele elemente ale legislaţiei au fost incluse într-un proiect de lege al politicii de apărare – cu o valoare de 612 miliarde USD – pe care Comitetul pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanţilor l-a adoptat joi. Proiectul de lege, care aşteaptă acum un vot deplin din partea Camerei, autorizează suma de 200 de milioane de dolari pentru a ajuta la înarmarea armatei ucrainene, susţine Washington Times.

Breedlove a declarat legiuitorilor că situaţia curentă din estul Ucrainei rămâne “volatilă” şi “fragilă” la aproximativ 2 luni după semnarea unui acord de încetare a focului în luna februarie. “Forţele ruse au folosit oportunităţile oferite de recenta acalmie a conflictului pentru a se remobiliza şi repoziţiona, şi în acelaşi timp protejându-şi câştigurile înregistrate”, a declarat generalul.

“Am văzut o perioadă de ceea ce eu aş numi ‘resetare’ şi pregătire, antrenare şi echipare pentru a se obţine capacitatea necesară unei noi ofensive”, a adăugat Breedlove, deşi a subliniat că este dificil să se prezică următoarea mişcare a Moscovei datorită limitărilor existente în privinţa supravegherii americane în regiune.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe