"Naţionalizarea" timp de 6 luni a contribuţiilor la Pilonul II, o propunere "introdusă din greşeală"

Ideea suspendării contribuţiilor la Pilonul II de pensii a ajuns din greşeală pe agenda Guvernului, susţine preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
.
. (Epoch Times România)

Documentul în care se propune suspendarea contribuţiilor la Pilonul II în perioada iulie - decembrie 2018 a fost introdus din greşeală în agenda legislativă a Guvernului, a declarat pentru digi24.ro Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, instituţie de la care Olguţa Vasilescu susţine că a venit propunerea suspendării contribuţiilor.

Reamintim că duminică în presă a apărut un document oficial din care reiese că programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie - 31 decembrie contribuţiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Ulterior, Olguţa Vasilescu a apărut la Antena 3 pentru a susţine că informaţia care a stârnit un adevărat cutremur pe reţelele sociale este o propunere a Comisiei de Prognoză şi nu va fi aplicată.

”E o propunere a Comisiei de Prognoză. Nu s-a transpus într-o ordonanţă de urgenţă, nici nu se va transpune. Ea trebuie să ajungă la Ministerul Muncii, nu sunt de acord cu ea. Nu se va întâmpla”, a declarat ministrul Muncii, preluată de Ştiripesurse, la Antena 3.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne