Năsui: Se bat cu pumnul în piept despre cât de multe vor să facă pentru ţară. O bandă de ipocriţi!

Politicienii s-au văzut ajunşi în funcţii şi îşi trag înspre ei privilegii din banii românilor, după cum vine şi proverbul "cine împarte, parte îşi face", a remarcat deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Nasui
Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

Noi privilegii pentru politicienii din vârful piramidei! Noi plătim pentru sistemul sănătate şi avem dezastrul pe care îl ştim cu toţii din spitale, în timp ce ei îşi votează tratament preferenţial, a atras atenţia joi, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Mai ţineţi minte cum săptămâna trecută Comisia pentru buget a avizat pozitiv o lege prin care se extindeau privilegiile foştilor preşedinţi? Reşedinţe temporare şi adăugarea unui spaţiu dedicat unui post de consilier şi unui post de secretar. Evident, legea a trecut ca prin brânză. Aţi văzut vreodată politicieni să zică nu la un privilegiu în plus? O ciupire aici, o ciupire acolo, după care se bat cu pumnul în piept despre cât de multe vor ei să facă pentru ţară. O bandă de ipocriţi. O să aibă un pic de credibilitate atunci când măcar nu-şi mai votează venituri nesimţite şi privilegii din banii dumneavoastră", a scris Năsui.

Potrivit deputatului, săptămâna aceasta s-a avizat pozitiv un proiect care dă acces preşedinţilor celor două camere ale parlamentului, primului ministru, preşedintelui şi chiar foştilor preşedinţi la servicii de sănătate preferenţiale, superioare celor din sistemul public, prin spitalul Carol Davila.

"Am început să-i pun întrebări despre proiect reprezentantului Guvernului venit să-l susţină. Reacţia a fost clasică, evitarea răspunsului şi recursul la procedură. Că de fapt asta ne cere CSAT-ul să facem. Că ar fi vorba doar de un control medical anual. Ghinionul lui e că aveam textul în faţă şi i-am citit că nu e vorba doar un control medical, ci şi de tratamente curative şi de urgenţe. Ce să mai zică? Mi-a confirmat şi a reînceput cu procedura că e conform hotărârii CSAT. Sigur că am votat împotrivă aşa cum am votat sistematic împotriva privilegiilor politicienilor. Colegii explică, desigur, în apărarea acestor măsuri, că e o chestiune de demnitate a statului. Poveşti. Oamenii s-au văzut ajunşi în funcţii şi îşi trag înspre ei privilegii din banii altora. E simplu. Cum era şi proverbul: cine împarte, parte îşi face", a declarat Năsui.

O chestiune de demnitate ar fi fost, în opinia parlamentarului USR, mai degrabă să nu izolăm politicienii de sistemul dezastruos de sănătate ca să vadă şi ei cum e sistemul pe care îl patronează şi refuză să-l schimbe.

"O altă chestiune de demnitate ar fi fost să nu mai acordăm vile luxoase politicienilor când ne lipsesc bani pentru a asigura servicii decente de sănătate la stat. Poate putem vinde câteva dintre ele şi să plătim câţiva doctori mai bine. Dacă politicienii chiar ar vrea să contrazică idea că sunt privilegiaţi şi că îşi votează cu nesimţire propriile avantaje şi beneficii personale, atunci trebuie să nu mai lăsăm genul acesta de privilegii să treacă. Din păcate mai este foarte mult până să avem o astfel de clasă politică", a conchis Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne