Năsui: Din fiecare sută de lei muncită, statul ia aproape 50 lei. Muncim ca să plătim pensiile speciale

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui (Epoch Times România)

Deputatul USR Claudiu Năsui a atras atenţia, luni, pe pagina sa de Facebook, că, din fiecare sută de lei muncită, statul ia românilor aproape 50 de lei.

"Salariatul român obişnuit suportă o povară fiscală estimată de 46.32% din ce câştigă, conform unui studiu publicat recent. Asta înseamnă că aproape jumătate din veniturile noastre se duc pe taxe şi impozite. Efectiv muncim ca să plătim pensiile speciale umflate, facturile PNDL pentru terenuri de fotbal în pantă din programul moştenit de la Liviu Dragnea pentru fidelizarea baronilor locali cu 'bani de investiţii' şi salariile sinecurilor activelor de partid", a afirmat Năsui.

Potrivit şefului USR Bucureşti, taxele pe care ni le impune statul sunt cele mai mari taxe pe salariul minim din UE, iar serviciile pe care le primim sunt printre cele mai proaste din uniune.

"Nici măcar nu a fost nevoie de o pandemie mondială ca să ne dăm seama de asta: este suficient să ai doar o interacţiune cu statul în orice domeniu ca să îţi dai seama cum te privesc cei cărora le plăteşti salariile. Suntem buni doar la cotizat, iar pentru orice primim în schimbul contribuţiilor pare că ni se face un serviciu. Unul din angajamentele USR pentru guvernare este scăderea taxării muncii. Fără contribuţii şi impozit pe primii 2.000 de lei pentru fiecare salariat. 46.32% este un procent mult prea mare din munca românilor capturată acum în gaura neagră a taxării", a continuat Năsui.

Liderul USR a remarcat că, de ani de zile cheltuielile publice cresc neîncetat, dar dacă propui scăderea taxelor pentru cei care achită toate aceste cheltuieli, dintr-o dată "nu sunt bani".

"România nu mai poate funcţiona aşa, pe mentalitatea vechii clase politice. Românii trebuie să se poată bucura de munca lor, nu să garanteze excesele unui aparat de stat exagerat. Asta este cu atât mai important acum, dacă tot facem planuri de relansare economică. Pentru mai multe detalii despre proiectul USR de reducere a taxelor pe muncă vizitaţi: www.zerotaxe.ro", a conchis Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne