Năsui: Dăncilă a încercat să dezmintă, fără ruşine, în PE, că ar fi vreo problemă cu OUG 13

Premierul desemnat Viorica Dăncilă este o persoană care a încercat să dezmintă, fără ruşine, în plin Parlament European, că nu ar fi în niciun fel problematic ce se întâmplă cu OUG 13, a atras atenţia deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Nasui
Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

Calitatea primară şi suficientă necesară pentru o carieră politică în PSD este supuşenia în faţa preşedintelui de partid Liviu Dragnea, a opinat miercuri, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Guverne lipsite de această calitate sunt înlăturate instantaneu, iar oricine are această calitate candidează pe poziţii importante şi poate ajunge chiar premier. Viorica Dăncilă este persoana care făcea angajările pe posturi publice din Teleorman, pentru persoane care urmau să fie folosite ca staff de partid la PSD. Viorica Dăncilă este persoană care a încercat să dezmintă, fără ruşine, în plin parlament european, că nu ar fi în niciun fel problematic ce se întâmplă cu OUG 13", a declarat Năsui.

Deputatul mai adaugă, cu privire la Viorica Dăncilă, că, după ce aceasta a dat un interviu pentru politico.eu, jurnaliştii au fost nevoiţi să scrie: "Deşi i-au fost adresate doar întrebări uşoare, nu a răspuns la niciuna. Invitată să-şi descrie stilul politic în trei cuvinte, a avut nevoie de 39. Nu a evocat nicio realizare care şi-ar putea surprinde cititorii, nici nu a reuşit să numească o carte care a inspirat-o."

"De ce am ajuns atât de jos? Pentru că tot ce contează în PSD este voinţa lui Liviu Dragnea. Disidenţa internă se pedepseşte instantaneu. Din păcate, este modelul de care se apropie şi România în fiecare săptămâna petrecută cu această majoritate la putere", a concluzionat Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne