Muzeul perucilor Raffel Pages din Barcelona, Spania. Incursiune în istoria coafurilor

Muzeul perucilor „Raffel Pages”, Barcelona, Spania.
Muzeul perucilor „Raffel Pages”, Barcelona, Spania. (Jordiferrer - Treball propi. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons - https://commons.wikimedia.org)

Totul a început în 1960 într-un salon de coafură din strada Muntaner. Faimosul stilist Raffel Pages, după mai mulţi ani, a cerut părinţilor săi să conserve două piese antice care se aflau în salon, dintre care una era o maşină de făcut părul permanent, din 1910. Acum, după mai bine de 50 de ani, are o colecţie de 800 de piese ce se regăsesc în Muzeul Raffel Pages din Barcelona.

Recunoaşte că stiliştii nu-şi cunosc istoria, iar el doreşte să aducă un plus cultural în această profesie. Trebuie să ne cunoaştem trecutul. Printre piesele preferate, afirmă că ultima este cea mai importantă pentru el, deoarece a căutat-o mai mult de 20 de ani: revista de coafură „L'Art de la Coiffure de Legros” din 1768 (în lume mai există doar două exemplare).

Muzeul, fondat în anul 2000 în Barcelona, este o formă singulară de a cunoaşte secole din istoria şi evoluţia imaginii umane, şi pretinde că apropie lumea de minunatul univers de creaţie şi artizanat de la începuturile umanităţii.

În antichitate

Toate figurile reprezentative în sculptură şi pictură se ajustează (sau sunt executate) după canoanele frumuseţii momentului respectiv. Vedem că erau peruci în Egipt, Roma şi Grecia. Au rămas multe busturi complete de femei cu coafuri clasice. În Roma, primul importator de peruci, Ticinius Mena, a creat primele şcoli de coafură ce aveau cunştinţe în domeniu din epocile Egiptului şi Greciei. Cum Imperiul Roman se întindea în toată Europa, vedem cum iau naştere diverse stiluri în coafură.

Evul Mediu

Bărbierii şi coaforii romani au transmis cunoştinţele lor urmaşilor. În timpul lui Ambrosse Pare (1517-1590), vedem că deja se folosea bisturiul pentru bărbierit, cât şi obiecte de manichiură. Din această perioadă ne-au rămas imagini ce demonstrează că femeile aveau bentiţe, coroniţe, fundiţe…ele îşi decorau părul cu granule de aur, perle şi ghirlande de flori naturale.

Din secolul al XVII-lea, moda franceză renascentistă se impune în Europa. Gustul şi stilul francez va persista de-a lungul secolului. Apare primul peruchier francez, Champagne. Coafatul părului se transformă puţin câte puţin, iar în 1765 Legros de Rumigny, care a ajuns coaforul curţii regale a Franţei, a publicat prima revistă de coafură. Dezvoltarea modei face să apară diferite peruci în funcţie de nivelul social, unele fiind laborioase, altele îmbibate cu talc, praf de orez sau făină.

Noile modele de coafuri de la curţile regale se extind repede în Anglia şi în Rusia. Pieptănatul şi aranjatului părului devin o adevărată artă. Din acest moment se dezvoltă o tradiţie de a realiza diferite modele de coafuri. Apar medalioane, broderii şi bijuterii pentru păr. Napoleon a lăsat în testamentul său că doreşte să i se conserve părul, pentru a se crea brăţări cu lanţ de aur dedicate împărătesei Maria-Luiza, mamei sale şi tuturor fraţilor şi surorilor sale.

Până în secolul al XIX-lea a continuat dezvoltarea acestei activităţi a coafatului. După Primul Război Mondial această industrie artizanală a cam dispărut, rămânând doar câteva piese care pot fi văzute în muzeu.

Les Cent-un-Coiffeurs de tous les Pays” este prima revistă specială în arta coafurii, fondată de stilistul francez Croisat în 1836, şi se referă la cei 100 de stilişti recunoscuţi în acel an. În această revistă se descriu tehnici de coafură, modă şi tendinţe. În 1841 Croisat prezintă în paginile revistei modele de coafuri şi felul în care sunt elaborate. La scurt timp, acest „geniu al coafurii” la vremea sa, înfiinţează „Academia de coafură”, iar una din tehnicile sale va rămâne în istorie ca „metoda Croisat”, care este folosită şi astăzi. Mult mai târziu, prin 1897, apare Marcel Grateau, ce se face cunoscut prin ondulaţiile speciale adăugate artei de înfrumuseţare a părului.

Secolul al XX-lea

La începutul anilor 1900 apare peruchierul Antoine, ce prin măiestria sa dă un apect sculptural peiptănăturilor. Cariera sa devine un real succes nu numai în Franţa, ci şi peste ocean, în SUA. Creează o revistă de modă numită „Antoine”, o linie de cometice şi produse pentru păr. În 1909 scurtează părul unei actriţe de 40 de ani pentru a părea de 20 de ani, iar în 1917 repetă acelaşi look cu prietena lui, Gabrielle Chanel. Aşa s-a născut stilul „garconne”, modă iniţiată de marile vedete, modele, actriţe, ajungând până la doamnele din înalta societate franceză.

În 1930, se instaurează o modă ce a provocat o mare polemică, aceea că părul lung va fi pentru totdeauna simbolul seducţiei şi frumuseţii feminine. Tot în anii '30 apare stilistul (în termeni noi) Guillaume, ce afirma că toţi stiliştii ar trebui să fie sculptori. Pieptănăturile pe care le realiza erau reproduse în bronz. Una dintre pieptănăturile faimoase reproduse în sculptură este „La Lionne”, inspirată după o schiţă a artistei Leonor Fini în anul 1963. Împreună cu alţi stilişti fondează „Intercoiffure”.

Alexandre, discipolul lui Antoine, şi-a început cariera de stilist în 1938. S-a perfecţionat mereu şi a extins această artă lucrând cu surorile Carita. Este foarte apreciat şi lucrează pentru lumea bună, vedete de cinema, actori, iar una dintre personalităţile cunoscute a fost Grace de Monaco, cu care avea o relaţie de prietenie. Cu surorile Carita, a creat cel mai mare salon de coafură din Paris în anii '60. Din acest salon au ieşit profesionişti în coafură modernă până la sfârşitul anilor '70.

Istoria coafurii călătoreşte în paralel cu istoria artei şi chiar cu istoria umanităţii. Istoria coafurii indică, din punct de vedere social şi cultural, evoluţia imaginii umane. În spatele coafurilor descoperim forma de organizare socială, schimbările în conceptul de frumuseţe, modul de a vedea lumea.

Capul şi podoaba capilară pot fi simbolul şi expresia unei epoci şi prin ele putem identifica uşor etapele în istoria umanităţii, istoria obiectelor folosite la pieptănat, coafat, ondulat şi uscat părul, precum şi elemente de împodobire a părului şi produse pentru fixat, vopsit, tratarea părului etc. În civilizaţiile egipteană, greacă şi romană găsim ustensile de coafat foarte elaborate, pe care le putem folosi şi azi cu mici variaţii. În Egiptul antic a început istoria coafurii, aici apărând primele peruci cât şi arta pieptănăturii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură