Muzeele Luvru şi Orsay, transferă o parte din operele de artă din cauza ploilor torenţiale

Muzeul Luvru din Paris a închis porţile vineri pentru a evacua o parte din colecţiile de artă, din cauza furtunilor ce au lovit Parisul de la începutul acestei săptămâni.
Palatul Luvru, Paris
Palatul Luvru, Paris (Octavian Lupu)

Muzeele Luvru şi Orsay din capitala franceză - cele mai vizitate din lume - şi-au închis porţile pentru public vineri, pentru a muta o parte din colecţiile lor amplasate în zonele inundabile, datorită creşterii nivelului apei râului Sena. Se estimează că muzeele vor fi închise numai în acest week-end.

Ca urmare a ploilor abundente din această săptămână, joi, nivelul apelor Senei a depăşit cinci metri şi este de aşteptat să ajungă la şase metri în timpul zilei, astfel încât muzeele situate pe mal sunt nevoite să ia măsurile necesare de precauţie.

Luvru învesteşte 53,5 milioane de euro pentru protecţia lucrărilor şi pentru ca vizitarea muzeului să rămână la standarde înalte.

Luvru a decis să activeze prima etapă de prevenire a planului său de inundaţii, care include 72 de ore, pentru lucrările adăpostite în depozitele subterane, acestea fiind transferate la etajele superioare ale muzeului.

"Scopul este de a proteja lucrările situate în zone vulnerabile la inundaţii deplasându-le la etaje superioare", a anunţat muzeul într-o declaraţie, înfiinţând un cabinet de criză condus de directorul Jean-Luc Martínez, care va supraveghea operaţiunea.

Cinci sute de muncitori vor participa la circulaţia operelor. Ei sunt toţi angajaţii din diferite departamente ale muzeului, care s-au oferit voluntar să participe la exerciţiile de prevenţie organizate în ultimii ani.

În conformitate cu datele muzeului, 70% dintre depozite sunt într-o zonă de inundaţii, procent echivalent cu o suprafaţă de 8.600 de metri pătraţi, în care se găsesc 220.000 de lucrări. Deplasarea lucrărilor va depinde de modul în care se desfăşoară această situaţie de urgenţă. Un studiu publicat de către muzeu, după un exerciţiu efectuat în 2015 a susţinut că în termen de 72 de ore avute în vedere pentru acest plan, nu au fost suficiente pentru a evacua toate lucrările şi a subliniat faptul că muzeul "nu are 8.600 de metri pătraţi în zonele non-inundate pentru transferul lucrărilor".

Din acest motiv, Luvru a anunţat crearea în 2015 a unui nou depozit în Liévin, în nordul Franţei, în apropierea celui de-al doilea sediu al muzeului din oraşul Lens. Acest depozit se va deschide în 2018, astfel încât muzeul va trebui să găsească în următoarele câteva ore o altă soluţie, în cazul în care urgenţa se agravează. "Scopul este de a salva cel mai mare număr de lucrări", au recunoscut surse muzeale.

Colecţiile vor fi evacuate în urma unor priorităţi stabilite de diferitele departamente ale Muzeului Luvru, în funcţie de natura şi vulnerabilitatea fiecărei lucrări.

Luvru ar trebui să transfere, de asemenea, departamentul de arta islamică, care a fost deja închis joi, 02.06.2016, ca o măsură de precauţie. Închiderea se face preventiv, la cererea Prefecturii de poliţie: dacă apele Senei mai cresc cu o jumătate de metru, eliberarea spaţiilor va fi obligatorie. Închiderea s-ar putea prelungi în acest week-end în cazul în care situaţia nu se îmbunătăţeşte.

De la al II-lea război mondial

Aceasta este prima evacuare a colecţiilor Luvru de la al doilea război mondial, când Jacques Jaujard, înalt funcţionar al muzeului a reuşit să evacueze 4.000 de lucrări printre care Gioconda, înainte de sosirea naziştilor. În timpul ploilor torenţiale istorice din 1910, când Sena a depăşit opt metri deasupra nivelului mării, nu existau depozite subterane pentru lucrări.

Muzeul Orsay, de asemenea, a decis joi seară să-şi închidă porţile vineri, pentru a-şi proteja colecţiile care includ operele lui Renoir, Gauguin, Van Gogh, Cezanne, Monet sau Bonnard, printre multe altele. Templul impresionismului situat pe malul opus al Senei s-a pregătit ani la rând pentru o posibilă inundaţie. Personalul de voluntari al muzeului au fost instruiţi în ultimele luni cum să efectueze transferul lucrărilor. Planul său de urgenţă include evacuarea în 96 de ore.

Alte centre de artă în alertă

Spre deosebire de Luvru, care are circa 9 milioane de vizitatori pe an, Muzeul de Orsay - cu 3,4 milioane de vizitatori - a mutat deja în ultimii ani rezervele sale în clădiri externe pentru a proteja lucrările în astfel de situaţii de urgenţă.

Luvru nu o va putea face decât în 2019, după inaugurarea noului depozit din nordul Franţei.

Al treilea mare centru de artă de pe malul Senei, Muzeul du Quai Branly, care s-a deschis în 2006, este de asemenea susceptibil să fie afectat de ploile torenţiale, dar construcţia lui recentă a prevăzut riscul de inundaţii, ceea ce explică o mai bună protecţie a lucrărilor.

Departe de Paris, Chateau de Chambord, situat în Valea Loarei ce este trecut în patrimoniul mondial UNESCO, a trebuit să închidă joi din cauza inundaţiilor.

Ministrul francez al Culturii, Audrey Azoulay, s-a întâlnit vineri cu toţi responsabili instituţiilor de cultură pentru a elabora un plan de acţiune comun.