Monica Niculescu şi Hao-Ching Chan, vicecampioane la Wimbledon

Perechea Monica Niculescu/Hao-Ching Chan a fost învinsă clar de cuplul rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina în finala probei feminine de dublu la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (Hobart International - Australian Open Series/facebook)

După un turneu excelent, Monica Niculescu şi partenera sa nu au facut faţă presiunii şi experimentatelor rusoaice Vesnina/Makarova. În finala turneului de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, redutabila pereche rusă Ekaterina Makarova (locul 4 WTA la dublu)) / Elena Vesnina (4), favorite 2, a învins cuplul taiwanezo-român Hao-Ching Chan (19) / Monica Niculescu (25), favorite 9, cu scorul categoric de 6-0, 6-0. Partida a durat 54 de minute.
Nimic de făcut pentru Monica şi Hao în faţa valoroaselor şi atât de bine sudatelor rusoaice. Ele au reuşit doar să ducă 4 ghemuri la avantaje şi să obţină în jocul 11 două şanse de break.

Pentru performanţa lor, Niculescu şi Chan vor fi răsplătite cu un cec de 200.000 de lire sterline şi 1.300 de puncte WTA. Învingătoarele primesc 400.000 de lire sterline şi 2.000 de puncte. Probabil că Monica va ocupa locul. 15 în ierarhia WTA la dublu feminin începând de luni.
Monica Niculescu a reuşit la această ediţie cea mai mare performanţă din carieră, egalând, totodată, cea mai bună performanţă românească feminină la Wimbledon. Virginia Ruzici a jucat, în 1978, finala feminină de dublu, alături de iugoslava Mima Jausovec, fiind învinse de australiencele Kerry Melville Reid/Wendy Turnbull, cu 4-6, 9-8 (10-8), 6-3.

Monica Niculescu a câştigat ân cariera sa opt titluri la dublu: în 2009 la Budapesta (cu rusoaica Alisa Kleibanova), în 2012 la Hobart ( Irina Begu), în 2014 la Shenzhen şi Hobart (Klara Koukalova), în 2016 la Shenzhen (americanca Vania King), la Washington (cu Yanina Wickmayer) şi New Haven (împreună cu indiana Sania Mirza), în 2017 la Biel Bienne (taiwaneză SAu-Wei Hsieh). Monica a pierdut alte 14 finale de dublu, în afar[ de cea de la Wimbledon.

La simplu, Monica a câştigat trei titluri: la Florianopolis în 2013, în 2014 la Guangzhou, în 2016 la Luxemburg. Ea a pierdut alte cinci finale: la Luxemburg (2011, 2012), Nottingham (2015), Seul (2016) şi Hobart (2017).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport