Moldovenii plâng după autostrăzi, Guvernul n-a cerut nici un euro de la CE ca să-i ajute, deşi putea

La Comisia Europeană nu a fost depus niciun proiect major de transport pentru Moldova, aceasta în condiţiile în care de ani de zile moldovenilor li se promit autostrăzile necesare pentru ca zona să se ridice din sărăcie şi oamenii să nu mai fie obligaţi să plece la muncă în cele patru zări.
Moldova se ridică
Moldova se ridică (Facebook, grupul Împreună pentru A8)

În timp ce moldovenii se plâng că, în lipsa autostrăzilor, regiunea lor este condamnată la subdezvoltare, Comisia Europeană nu a primit niciun proiect major de infrastructură pentru zona Moldovei. Confirmarea vine chiar din partea comisarului european pentru politică regională, Corina Creţu, care a precizat acest lucru marţi, la Bacău, relatează startupcafe.ro.

În cadrul declaraţiilor sale, făcute după ce sute de cetăţeni din zona Moldovei au venit la Bucureşti pentru a protesta faţă de faptul că guvernanţii nu au construit nicio autostradă pentru această parte a ţării, oficialul european a invitat Guvernul să-i ceară bani europeni pentru construcţia unei autostrăzi Târgu Mureş - Iaşi.

„Din păcate nu au fost transmise la Comisia Europeană proiecte majore de transport pe această regiune. (...) Aşteptăm şi suntem dispuşi, dacă autorităţile române vor considera, am înţeles că vor depune (un proiect pentru autostradă n.r.) Târgu Neamţ-Ungheni, dar noi suntem dispuşi să finanţăm din Programul Operaţional Infrastructură Mare şi Târgu Mureş-Ditrău-Iaşi. Aceasta este decizia autorităţilor naţionale dacă vor depune aceste proiecte la Comisia Europeană. Eu v-am spus ce am primit până acum, nu avem proiecte majore pe această regiune”, a declarat Creţu, preluată de startupcafe.ro într-un dialog cu cetăţenii, susţinut la Bacău, alături de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Corina Creţu a mai spus că din anul 2014, de când ocupă ea funcţia de comisar european pentru politică regională, autorităţile române i-au transmis spre aprobare doar 4 proiecte majore de infrastructură, din care niciunul pentru Moldova:

  1. calea ferată Simeria-Timişoara, în valoare de 1 miliard de euro - aprobat de Comisia Europeană,
  2. autostrada Sebeş-Turda, aprobat de CE,
  3. autostrada Câmpia Turzii-Turda - aflat în analiza CE,
  4. linia de metrou de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord din Bucureşti - aflat în analiza CE.

„De când sunt eu comisar, am primit doar 4 proiecte majore pe infrastructură”, s-a plâns Corina Creţu.

Reamintim că, nu mai demult de ieri, şeful statului, Klaus Iohannis, a atras atenţia că România putea să atragă, în exerciţiul financiar 2014- 2020 fonduri europene în valoare de 31,3 miliarde de dolari, din care 23 de miliarde fonduri de coeziune, pe care ţara noastră le putea folosi oricum dorea pentru dezvoltare. Cu aceşti bani se puteau construi autostrăzi, spitale etc. Din aceste 23 (miliarde) România a folosit doar 2,2 miliarde, nici măcar o zecime şi suntem dincolo de jumătatea perioadei bugetate", a explicat Iohannis. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne