Moldova: SUA a oferit Armatei Naţionale un lot de bunuri materiale medico-sanitare

Aparatură medicală
Aparatură medicală (Epoch Times România)

Guvernul Statelor Unite ale Americii a oferit Armatei Naţionale un lot de bunuri materiale medico-sanitare, în valoare de circa 364 de mii de dolari SUA, relatează Moldpres. În cadrul ceremoniei de transmitere a lotului de bunuri, desfăşurată la Spitalul Clinic Militar Central, ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser, a declarat că lotul de echipament medical reprezintă un cadou din partea poporului american. „Sperăm ca acest echipament medical va fi folosit în mod corespunzător şi va contribui la îmbunătăţirea îngrijirii medicale a cetăţenilor R. Moldova”, a menţionat William Moser.

Viceministrul Apărării, Ana Vasilachi, a specificat că donaţia oferită constituie un suport real pentru Armata Naţională. „Datorită sprijinului constant acordat de partenerii americani, instituţiile medico-militare ale Ministerului Apărării sunt mai dotate şi, astfel, dispun de condiţii mai bune pentru acordarea asistenţei medicale efectivului de militari şi civili”, a specificat Ana Vasilachi.

Potrivit şefului Serviciului Medical al Armatei Naţionale, locotenent-colonel Sergiu Cîrlan, lotul constă din instalaţii stomatologice, aparate pentru sala de urgenţă, precum şi alte bunuri materiale pentru îngrijirea bolnavilor din unităţile militare.

Sursa a precizat că donaţia face parte dintr-un proiect amplu moldo-american cu genericul „Profilaxia HIV/SIDA şi tuberculozei în Armata Naţională”, desfăşurat în trei etape.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe