Proiectele de modificare a Codurilor penale intrate pe rolul celebrei Comisii Iordache par să fie „scrise cot la cot cu infractorii”, susţine jurnalistul Liviu Avram într-un interviu acordat digi24.ro, în contextul în care printre modificările legislative propuse de social- democraţi sunt unele considerate extrem de toxice, care i-ar favoriza pe cei cercetaţi în dosare de corupţie.
"Mie mi se pare clar că în momentul acesta suntem puşi să negociem cu mafia. Sunt atât de multe modificări şi totul în sensul favorizării făptaşilor şi infractorilor, încât nu pot să mă gândesc la altceva. Iar mafia tocmai şi-a pus pe masă pretenţiile, prin intermediul lui Florin Iordache. Nu ştim cine a scris acest proiect de lege, nu ştim cine a scris expunerea de motive, care este absolut jalnică, nu avem studiu de impact, avem pur şi simplu pretenţiile mafiei.
Noi acum ne prefacem în Parlament că venim cu amendamente la ceea ce vrea mafia de la noi. Ori baza de negociere este foarte jos. Nu ai cum, într-un proces firesc făcut de oameni cu scaun la cap, să respingi tot ce este acolo, pentru că aproape totul este de respins. Va trebui să faci compromisuri şi în foarte multe zone vor intra în vigoare prevederi periculoase şi care nu îi favorizează doar pe demnitari. Pentru că asta este intenţia lor: să îşi facă o viaţă penală mai uşoară.
În acelaşi timp, va favoriza criminalitatea organizată, toată infracţionalitatea, pentru că nu poţi să faci separaţie între un tip de crimă, cea cu gulerele albe, şi alt tip de crimă. Dacă adopţi prevederi de favoare, trebuie să o faci pentru toţi şi mă tem că aici se va ajunge, dacă Parlamentul va lucra cu aceste legi cum a lucrat şi cu legile justiţiei", a explicat Avram.
Interviul integral poate fi citit aici