Modificări nocive din Codul Penal trec de CCR. Legislaţia, relaxată în favoarea inculpaţilor

Neglijenţa în serviciu este dezincriminată, termenele de prescripţie sunt diminuate, noţiunea de informaţii nedestinate publicităţii este restrânsă - sunt câteva dintre modificările nocive ale Codului Penal care au trecut de judecătorii CCR.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

Deşi CCR a declarat neconstituţionale 31 dintre modificările aduse Codului Penal de coaliţia la putere, de filtrul constituţional au reuşit să treacă unele modificări considerate de natură a avea impact negativ asupra anchetelor, au explicat experţi consultaţi de G4Media.ro.

De exemplu, prin eliminarea unui articol dintr-o enumerare cuprinsă într-un alt articol din Cod (operaţiune insesizabilă unui necunoscător), legislaţia este relaxată în favoarea inculpaţilor, arată sursa citată. Acesta este cazul articolului 309 privind consecinţele deosebit de grave. Prin eliminarea articolului 297 din cuprinsul articolului 309, agravanta la abuzul în serviciu este abrogată.

Alte exemple de modificări la Codul Penal operate de PSD-ALDE, care au trecut de filtrul constituţional şi care favorizează inculpaţii, sunt dezincriminarea neglijenţei în serviciu, diminuarea termenelor de prescripţie, restrângerea noţiunii de informaţii nedestinate publicităţii.

În cazul neglijenţei în serviciu, aceasta a fost practic dezincriminată prin abrogarea articolului 298 Cod Penal.

”Prin această opţiune a legiuitorului nu vor mai fi trase la răspundere o serie de funcţionari care prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, din culpă, creează prejudicii însemnate bugetului de stat sau bugetelor entităţilor private.

Spre exemplu, un gestionar care permite accesul altor persoane în depozitele societăţii, fără a fi prezent, şi prin această acţiune este posibilă sustragerea unei tone de cupru sau un pădurar care nu asigură paza şi astfel permite tăierea ilegală a 300 de arbori”, au explicat experţi practicieni pentru G4Media.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne