Modificări de taxe: Ioana Petrescu declară că rescrierea Codului fiscal este imperativă

Ioana Petrescu, Ministru de Finanţe
Ioana Petrescu, Ministru de Finanţe (Loredana Diacu/Epoch Times)

Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat vineri într-un comunicat, că se vor face noi modificări la Codul Fiscal şi la Codul de Procedură Fiscală, întrucât rescrierea legislaţiei este imperativă.

Ministrul Finanţelor Ioana Petrescu a avut joi consultări asupra proiectului noului Cod Fiscal cu reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, din care fac parte reprezentanţi ai companiilor şi băncilor româneşti şi cu capital străin.

În comunicatul transmis de ministrul Finanţelor sunt prevăzute propunerile făcute la proiectul Codului Fiscal.

Printre propunerile prevăzute este implementarea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, precum şi eliminarea dublei impozitări pentru situaţiile în care un angajator vrea să ofere beneficii suplimentare pentru contribuţii de pensie facultativă sau de sănătate, în limita sumei totale de 650 de euro anual.

În vederea stabilirii echitabile a sarcinii fiscale pentru perioada impozabilă în care o persoană juridică română care a fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor devine plătitoare de impozit pe profit ca urmare a faptului că nu mai îndeplineşte, în cursul anului fiscal, condiţiile cerute de lege pentru o microîntreprindere, noul proiect al Codului Fiscal propune unificarea modalităţii de calcul şi plată a impozitului pe profit, respectiv începând cu trimestrul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, prin luarea în considerare a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate începând cu trimestrul respectiv, potrivit Capital.

Au fost preluate, ca normă generală, reglementările introduse punctual prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru anul 2013, cu privire la amnistia fiscală pentru producătorii agricoli a căror recoltă a fost substanţial afectată şi care ar fi trebui să plătească norma de venit. Prin urmare, în cazul producătorilor agricoli, norma de venit se reduce proporţional în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole.

În proiect este inclusă o propunere privind extinderea la 7 ani fiscali a perioadei în care oamenii de afaceri din domeniul agricol şi piscicol pot să reporteze şi să compenseze pierderile fiscale.

Un alt element de noutate introdus în proiectul noului Cod Fiscal este definirea instrumentelor derivative financiare, precum şi reglementarea modului în care acestea se impozitează.

Totodată, s-au făcut propuneri şi pentru Proiectul Codului de Procedură Fiscală.

Au fost preluate prevederile privind comunicarea electronică între contribuabil şi administraţiile fiscale, precum şi alte propuneri privind îmbunătăţirea relaţiei contribuabilului cu fiscul.

În proiectul Codului Fiscal a fost eliminată taxa de timbru pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală.

Acordarea posibilităţii contribuabililor să depună drept garanţie, scrisori de garanţie emise şi de alte instituţii de credit sau alte instituţii financiare autorizate, nu numai de către cele bancare aşa cum prevede legislaţia actuală, în vederea suspendării executării silite sau a neînceperii acesteia. Vor fi luate în considerare şi scrisorile de garanţie emise de instituţii bancare din state membre UE, pentru care există în România o bancă care să gireze pentru scrisorile de garanţie.

În proiectul noului Cod de Procedură Fiscală au fost mult mai bine articulate noile reglementări privind controlul fiscal, în cadrul unui titlu distinct, care cuprinde şase capitole, între care cinci sunt destinate, fiecare în parte, unui anume tip de control/verificare, ţinând cont de obiectivele fiecăruia. În acest context, este prevăzut dreptul contribuabilului supus inspecţiei fiscale de a fi informat ori de câte ori se decide o delegare a competenţei de efectuare a inspecţiei fiscale.

În ceea ce priveşte comunicarea avizului de inspecţie fiscală, s-a prevăzut ca aceasta să se efectueze în toate cazurile, chiar dacă acesta se comunică la începerea inspecţiei. Aceasta deoarece avizul cuprinde informaţii cu privire la obiectivele inspecţiei fiscale, informaţii care servesc la aprecierea respectării de către organele fiscale a principiului unicităţii inspecţiei fiscale. În plus, aceste informaţii dau posibilitatea contribuabilului să-şi îndeplinească obligaţiile de colaborare pe perioada inspecţiei fiscale, eliminând astfel conflictele costisitoare pentru ambele părţi.

Noul proiect al Codului de Procedură Fiscală va reglementa explicit emiterea acordului de preţ în avans pentru tranzacţii efectuate cu persoane afiliate străine.

Ministrul Ioana Petrescu a declarat: "Rescrierea şi promovarea proiectelor noului Cod Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală sunt puncte esenţiale ale mandatului meu. Proiectele rescrise corespund celor două mari obiective pe care le avem: folosirea politicii fiscale ca pârghie de susţinere a creşterii economice şi îmbunatăţirea colectării".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie